OnePlus a reuşit să îşi depăşească condiţia de „flagship killer” sau „flagship de buget” în cursul anului 2019, oferind pentru prima dată versiuni „Pro” ale dispozitivelor sale, cu preţuri mai mari, design mai atrăgător şi, desigur, ecrane mult mai performante. Se pare că această direcţie va continua şi în anii următori, modelele OnePlus 8 şi OnePlus 8 Pro urmând a fi echipate cu tehnologii similare cu cele ale altor dispozitive de top de pe piaţă. Din păcate însă, imaginile care descriu dispozitivele, par a confirma o frică a utilizatorilor din prezent: ecranul fără întreruperi va fi absent.
În timp ce OnePlus 7 şi 7T au fost livrate în continuare cu ecrane cu notch, modelele 7 Pro şi 7T Pro vin cu ecrane complete, fără decupaje de niciun fel. Astfel, este destul de descurajator pentru fanii OnePlus să vadă că modelele 8 şi 8 Pro de anul viitor ar putea fi amândouă echipate cu ecrane cu perforare în colţul din stânga-sus.
Aceasta nu este prima dată când această informaţie ajunge pe internet. În urmă cu mai bine de două luni, chiar înainte de lansarea seriei OnePlus 7T, imagini neoficiale cu dispzitivele au ajuns pe internet şi sugerau acelaşi lucru: compania renunţă la camera retractabilă în favoarea unui decupaj în colţul ecranului. Astfel, telefonul ar putea fi mai robust, ar putea avea mai mult spaţiu la interior pentru alte componente şi ar putea fi rezistent la apă la un standard superior. Totuşi, ecranul uniform de pe modelul Pro ar dispărea.
Noile imagini care par a fi diagrame oferite producătorilor de accesorii pentru a avea la timp huse şi alte produse, dezvăluie şi alte detalii. De exemplu, pe partea din spate, OnePlus 8 şi 8 Pro ar putea integra sisteme cu câte patru camere. Trei vor fi similare cu cele din prezent (ultra-wide, wide şi tele), iar a patra ar putea oferi percepţia adâncimii, pentru fotografii portret mai calitative, folosind un senzor 3D TOF. De altfel, sub cameră ar putea fi integrat un laser pentru focalizare.
Momentan nu ar trebui să existe prea multe motive de îngrijorare, întrucât seria OnePlus 8 nu este aşteptată până la începutul verii. Totuşi, având în vedere acurateţea leak-urilor din trecut referitoare la OnePlus, există şi posibilitatea ca acestea să fie schemele finale înainte de intrarea în producţie. Cu siguranţă însă, compania ar pierde o parte dintre fanii modelor „Pro”, care preferau ecranul fără întreruperi.
Totuşi, se aşteaptă ca OnePlus să vină însă cu o contraofertă: integrarea de panouri cu refresh rate de 120 Hz, ceva ce ar îmbunătăţi şi mai mult experienţa de utilizare. Desigur, un procesor Snapdragon 865 este aproape garantat. Vom afla mai multe despre OnePlus 8 şi 8 Pro mai aproape de lansare, fie direct de la producător, reprezentanţii săi oferind de obvicei detalii despre telefoane înainte de evenimentul de prezentare, fie din alte surse neoficiale dar credibile.