OnePlus Concept One: primul telefon cu sticlă electrocromică pentru ascunderea camerelor

06.01.2020
OnePlus Concept One: primul telefon cu sticlă electrocromică pentru ascunderea camerelor

OnePlus va anunţa un nou telefon „concept” în cadrul prezentării sale de la CES 2020: modelul Concept One, care se pare că va fi echipat cu tehnologii pe care nu le-am mai văzut până acum pe dispozitive mobile. Nu este vorba despre un telefon pliabil, aşa cum părea iniţial, ci despre un telefon „tradiţional”, cu un design complet nou şi un sistem de camere care poate fi camuflat în spatele unui panou de sticlă, folosind o tehnologie pe care deja o foloseşte McLaren la crearea maşinilor sale.

Nu avem încă o fotografie completă cu OnePlus Concept One, însă producătorul chinez a publicat online un clip video care prezintă noua tehnologie de camere care pot fi ascunse. Este vorba despre utilizarea unui panou de sticlă electrocromica, care poate fi colorat în culoare neagră atunci când camerele nu sunt folosite. Atunci când aplicaţia de cameră este pornită sau funcţia de cameră este activă, sticla devine însă transparentă. McLaren foloseşte această tehnologie pentru a ascunde trapa pe maşinile sale.

Se pare însă că acesta va fi singurul lucru cu adevărat diferit faţă de modelele din gama OnePlus 7T. Camerele foto vor fi similare în performanţă cu cele de pe modelul 7T Pro, cu un senzor cu lentilă wide de 48 megapixeli, un senzor de 16 megapixeli cu lentilă ultra-wide şi un zoom optic 3x de 8 megapixeli. Noul panou de sticlă va adăuga 0,1mm la grosimea telefonului, iar trecerea de la sticlă opacă la transparentă se face în aproximativ o secundă.

Momentan, această tehnologie probabil că nu va fi folosită în modelele de serie de la OnePlus. De fapt, nici măcar nu ştim dacă OnePlus Concept One va ajunge pe piaţă într-o formă finală, sau dacă va rămâne doar un telefon de tip concept. De altfel, tehnologia de sticlă electrocomică este foarte scumpă şi se degradează în timp, deci nu este tocmai indicată pentru telefoane care ar trebui să reziste cel puţin doi sau trei ani în utilizare, mai ales că una dintre funcţiile principale ale unui smartphone în 2020 este să realizeze fotografii.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult