Alături de OnePlus Nord 2T, care tinde spre zona premium de medie, brandul chinez a lansat și OnePlus Nord CE 2 Lite, un telefon cu un nume complicat, dar al cărui obiectiv este destul de simplu. Acesta dorește să aducă o experiență de utilizare fluidă la un preț accesibil, iar, în mare parte, reușește să facă asta. Desigur, sunt necesare niște compromisuri, însă acestea nu sunt atât de mari.
Modelul OnePlus Nord CE 2 a fost realizat pentru a oferi majoritatea avantajelor modelului Nord 2 la un preț mai accesibil, iar noul CE 2 Lite pare să încerce și mai mult să scadă prețul, păstrând însă experiența de utilizare în mare parte intactă. Pentru a atinge aceste obiective, OnePlus a făcut niște compromisuri pe partea de construcție.
Versiunea OnePlus CE 2 Lite este realizată în totalitate din plastic, cu sticlă doar deasupra ecranului. Capacul de pe spate nu este foarte diferit de cel al modelului CE 2 original, doar la nivelul camerelor fiind câteva diferențe de poziționare.
Este interesant însă că OnePlus consideră că CE 2 Lite are nevoie de un jack de căști, întrucât acesta a fost eliminat de pe alte modele mai scumpe. Același lucru se întâmplă și cu slot-ul de card microSD. CE 2 Lite îl include, în timp ce Nord 2T nu. De asemenea, telefonul nu integrează una dintre componentele definitorii ale telefoanelor acestui brand: slider-ul pentru profilurile audio de deasupra butonului Power.
Economii au fost realizate și în cazul senzorului de amprentă, cel de sub ecran fiind înlocuit cu unul în butonul Power. Pentru unii utilizatori acest lucru ar putea fi chiar un avantaj. Spre diferență de Nord 2T, modelul CE 2 Lite se simte mai „butucănos” în mână, iar plasticul lucios de pe spate nu oferă aceeași senzație „soft touch” precum sticla mată.
Din fericire, în pachetul lui Nord CE 2 Lite se regăsesc toate accesoriile necesare, de la Încărcătorul SuperVOOC de 33W, la cablul de alimentare și până la husa de silicon. Ba chiar există și o folie de plastic peste ecran.
Un alt capitol la care s-au făcut economii este însă ecranul. Acesta este de tip LCD, nu AMOLED, dar are și un avantaj față de Nord 2T și CE 2. Acesta vine cu refresh rate la 120 Hz, pentru animații mai fluide, dar acesta vine și cu un consum de energie ridicat. Din păcate, acesta nu este unu din ecranele LCD de calitate înaltă, fiind vizibilă o lipsă a contrastului și culori destul de șterse, în consecință, chiar și pe modul Vivid pe care este configurat inițial telefonul.
Trebuie să recunosc că nu este cel mai slab LCD pe care l-am văzut în ultima vreme, însă diferența față de un OLED, chiar și unul la 90 Hz este vizibilă. Experiența va fi însă mai fluidă pe acest model, deci pentru unii acest lucru ar putea fi un avantaj. Ar putea fi un ecran bun pentru jocuri, dar, din păcate, restul componentelor nu-l ajută să fie un telefon recomandabil pentru gaming.
Asta pentru că Nord CE 2 Lite folosește un chipset care nu este tocmai potrivit pentru jocuri video, în special din cauza procesorului grafic. Avem de a face cu un Snapdragon 695, echipat și cu modem 5G, care integrează 2 nuclee de performanță la 2,2 GHz și 6 eficiente la 1,7 GHz. Din start pare un model pentru capabilități de bază. GPU-ul Adreno 619 este însă sub limita la care ai putea primi o experiență de gaming de calitate, fiind cu până la patru ori mai slabă performanța în testele de gaming decât OnePlus Nord 2T.
În afară de performanța grafică, care este cu mult sub celălalt model nou, performanța generală este cam la 2 treimi în majoritatea testelor, ceea ce pare să fie de ajuns pentru o experiență de bază decentă, dar nu perfectă. Se simte o mică încetinire la pornirea anumitor aplicații în comparație cu telefoane mai puternice, însă nu este ceva cu adevărat deranjant.
Față de modelele superioare, OnePlus Nord CE 2 Lite stă chiar mai bine la capitolul autonomie. Are acumulator mai mare, de 5.000 mAh, procesorul nu consumă atât de multă energie nici în full load, iar ecranul LCD se dovedește a fi destul de economic, comparabil cu cel OLED la 90 Hz. Astfel, acest model oferă cu ceva mai multă consistență cele două zile de utilizare promise de companie.
Încărcarea la 33W este semnificativ mai lentă decât pe Nord 2T și Nord CE 2, dar tot destul de rapidă încât să încarce complet în aproximativ o oră. În zona aceasta de preț oricum nu te aștepți la prea multă putere de încărcare și cu siguranță nu la performanță similară cu cea a modelelor mai scumpe.
OnePlus nu pare să facă diferențe între modele din punct de vedere al software-ului. Astfel, nu avem de a face cu bloatware, avem aceeași interfață curată, dar pe care fanii vechi ai brandului nu o apreciază.
Nu am lucruri noi de adăugat față de review-urile anterioare la OnePlus Nord 2T și OnePlus 10 Pro. Apreciez ca ai de ales între butoane și gesturi la prima configurare chiar și pe modelul ieftin, dar aș fi preferat ca OnePlus Shelf să nu existe în colțul dreapta-sus.
Când vine vorba însă de elemente de finețe, Nord CE 2 Lite nu stă la fel de bine precum modelele superioare. Nu avem un sistem de vibrații avansat. Ci doar unul obișnuit cu motoraș rotativ.
Difuzorul este însă dezamăgitor, fiind nepotrivit pentru ascultarea de muzică, de exemplu. Frecvențele joase sunt complet absente, iar mediile nu stau mult mai bine, sunetul fiind foarte „metalic”, fiind compus predominant din frecvențe înalte.
Dacă pe Nord 2T, camerele de pe spatele telefonului aveau un scop întemeiat, OnePlus Nord CE 2 Lite vine cu o singură cameră cu adevărat utilizabilă, cu 64 megapixeli, și două camere secundare, de 2 megapixeli pentru fotografie macro și adâncime. Este probabil primul telefon după multă vreme pe care îl testez care nu include nici măcar o cameră ultra wide.
Camera principală este doar una decentă, nu excelentă, care poate oferi rezultate bune atunci când are suficientă lumină, însă dacă există diferențe mari de iluminare în cadru, nu are destul dynamic range pentru a capta detalii și în umbre și în zonele luminoase. Camera face și un zoom prin crop la 2x, decent și el, dar nu spectaculos.
Așa cum era de așteptat, camera macro de 2 megapixeli nu produce rezultate bune, și este incert cât de mult ajută camera de adâncime la decupajul portret, fiind demonstrat de multe ori că telefoanele de acum sunt perfect capabile să realizeze efectul de blur și fără senzori extra.
Modul nocturn este însă slab și este disponibil pe o singură cameră, plus zoom-ul prin crop. Cadrele au zgomot de imagine pronunțat și nu captează destule detalii, iar lipsa stabilizării optice poate duce la rezultate „tremurate”.
De asemenea, acesta este unul dintre puținele telefoane care nu filmează în 4K, deși având în vedere performanțele camerelor, probabil că nu ar fi produs rezultate mult mai bune decât Full HD-ul pe care îl oferă.
Problema OnePlus Nord CE 2 Lite este că în această zonă de preț, și alte companii au telefoane comparabile din punct de vedere al performanței, iar Samsung este foarte aproape cu Galaxy A53, care este chiar mai performant, include ecran OLED și are rezistență la apă și suport software pe perioadă mult mai lungă. Camera lui OnePlus Nord CE 2 Lite este dezamăgitoare pentru un telefon de 300 de euro, lucru care pare să fie cel mai mare dezavantaj al său.
Problema nu este că ar fi un telefon slab, ci că intră într-o zonă de preț foarte competitivă, fără să ofere prea multe avantaje reale față de concurență. La un preț mai mic, după o eventuală ieftinire, Nord CE 2 Lite ar putea fi mai ușor de recomandat. Totuși, având în vedere că se vinde exclusiv pe site-ul companie și nu în magazinele de specialitate locale, este posibil ca acea ieftinire să nu vină prea curând.