OnePlus începe să vorbească într-o manieră oficială despre modelul OnePlus Nord CE 5G. Compania nu este încă pregătită să dezvăluie totul despre noul său telefon mid-range, însă ne oferă câteva detalii despre acesta, cât și despre faptul că dispozitivul va putea fi comandat începând cu data de 10 iunie, imediat după evenimentul de lansare care va fi transmis live pe YouTube în aceeași zi, începând cu ora locală 17:00.
OnePlus menționează că noul OnePlus Nord CE 5G (Core Edition), va integra toate capabilitățile de bază pe care le aștepți de la un smartphone în 2021. Acesta va oferi o experiență fluidă și rapidă de utilizare și va folosi o cameră foto de 64 megapixeli, alături de conectivitate 5G. Se zvonește că acest model va folosi chipset-ul Snapdragon 750G, un model plasat pe o treaptă inferioară chipset-ului Snapdragon 765, folosit pe originalul OnePlus Nord. Un alt lucru menționat de OnePlus este faptul că este mai subțire decât alte modele ale companiei, însă vine în continuare echipat cu un jack de 3,5mm.
Compania spune că va permite o perioadă scurtă de „Core Sales”. Astfel, cei care știu că își doresc dispozitivul chiar și înainte ca acesta să fie dezvăluit oficial, o vor putea face începând cu data de 10 iunie, de la ora 18:15 a României. Precomenzile se vor închide însă în cursul aceleiași nopți. Cei care comandă OnePlus Nord CE 5G în acea perioadă scurtă, vor primi telefonul printre primii, începând cu data de 14 iunie, care este data stabilită de lansare.
Această strategie de lansare dorește să adreseze și eventuale probleme pe care o lansare fizică, în magazine ar putea să le creeze în contextul pandemiei de COVID-19. Astfel, toți cei care își doresc un OnePlus Nord CE 5G în prima zi, îl vor primi pe baza precomenzii, fără să fie nevoie să meargă într-un magazin fizic unde s-ar putea crea cozi sau unde ar putea aștepta ore în șir pentru a prinde un dispozitiv.
Livestream-ul va putea fi urmărit și pe pagina oficială OnePlus.