OPPO a lansat în Europa noile telefoane Reno12 și Reno12 Pro cu funcții GenAI

19.06.2024
OPPO a lansat în Europa noile telefoane Reno12 și Reno12 Pro cu funcții GenAI

OPPO a lansat recent noile modele de telefoane din seria Reno cu funcții GenAi: Reno12 și Reno12 Pro.

Acestea impresionează prin designul futurist și noua platformă mobilă MediaTek Dimensity 7300-Energy pe 4nm, dezvoltată exclusiv de MediaTek și OPPO pentru a oferi o eficiență energetică de top.

Design și performanță

Reno12 și Reno12 Pro au exterioare argintii și panouri din sticlă pe spate. Reno12 vine într-o nuanță de cacao iar Reno12 Pro impresionează prin culoarea neagră și designul mat-lucios în două tonuri separate de o panglică metalică.

Spre deosebire de Reno11 F 5G, Reno12 și Reno12 Pro au ecrane OLED de 6,7 inci, cu o rată de reîmprospătare de 120Hz și capacitatea de a afișa până la 1,07 miliarde de culori. Ambele modele includ protecție pentru ochi împotriva luminii albastre. Tehnologia Splash Touch de la OPPO permite funcționarea corectă a ecranului chiar și atunci când acesta sau mâinile utilizatorului sunt ude.

Reno12 este echipat cu Corning Gorilla Glass 7i iar Reno12 Pro dispune de Corning Gorilla Glass Victus 2. Ambele modele au certificare IP65 pentru rezistență la praf și apă. Procesorul RAM-Vita accelerează viteză de lansare a aplicațiilor. Expansiunea RAM de la OPPO poate fi utilizată pentru a converti până la 12GB de stocare în RAM temporar,

Platforma MediaTek Dimensity 7300-Energy oferă performanță de top și eficiență energetică, asigurând o experiență fluidă și de durată.

Baterie

Reno12 și Reno12 Pro vin cu o baterie de 5.000mAh. Aceasta poate fi încărcată de la 1% la 49% în doar 18 minute. Pentru o încărcare completă de 100% sunt necesare doar 46 de minute.

Funcții GenAI

Camera principala de pe Reno12 și Reno12 Pro utilizează senzorul Sony LYT-600 pentru o focalizare mai stabilă și rapidă. Modelul Reno12 Pro are atât o cameră Telefoto Portret de 50MP cu zoom optic de 2x, cât și o nouă cameră Selfie de 50MP cu autofocus și efecte de retuș AI pentru portrete în stil selfie.

Camerele de pe spate și cele frontale pot înregistra video 4K la 30fps, adică de patru ori rezoluția videoclipurilor 1080p.

Ambele modele introduc funcții revoluționare GenAI. Funcția AI Eraser elimină rapid trecătorii sau obiectele nedorite din fotografii cu o simplă atingere. AI Studio permite crearea de avatare digitale sau portrete artistice dintr-o singură fotografie. AI Best Face 2 identifică automat persoanele care au ochii închiși pentru fotografii de grup perfecte.

Construite pe modelul lingvistic Google Gemini (LLM), ambele modele includ AI Toolbox, o nouă adăugire la bara laterală inteligentă. Utilizatorii se vor putea bucura de funcții ca AI Write, AI Speak și AI Summary. Acestea înțeleg și procesează cu ușurință conținutul de pe ecran. Datorită AI Toolbox, utilizatorii se pot bucura de rezumate pentru articole lungi sau generarea rapidă de conținut pentru rețelele sociale.

Disponibilitate

OPPO Reno12 Pro este disponibil începând cu 19 iunie. OPPO Reno12 va fi disponibil de la sfârșitul lunii iunie, dar poate fi precomandat începând cu 19 iunie de pe magazinul oficial.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Ioana Ioniță
Ioana Ioniță
Ioana a început să scrie de când a descoperit creionul și stiloul. La început poezii pe hârtie, apoi articole pe diverse teme la calculator. Când nu meșterește texte din lumea gagdet-urilor, se plimbă în parc, fotografiază ce o farmecă și mângâie toate pisicile apărute în cale. citește mai mult