Oppo Find X6 Pro ar putea să nu fie lansat în Europa

13.03.2023
Oppo Find X6 Pro ar putea să nu fie lansat în Europa

Deja am văzut cam toate anunțurile oficiale despre flagship-urile primei jumătăți de an din zona de smartphone-uri, însă un jucător important pare să lipsească de la această „petrecere”. Oppo a lansat pe piață recent OnePlus 11, flagship-ul seriei sale secundare de dispozitive, însă nu și un flagship din gama Find X. Noi imagini și câteva informații despre Find X6 Pro, sugerează însă că acesta nu va mai întârzia mult, însă cei care îl așteptau ar putea avea motive de a fi dezamăgiți.

Seria Oppo Find X6 ar putea rămâne exclusivă Chinei

Conform noilor informații despre seria Find X6, care va include X6 „standard” și X6 Pro, Oppo nu va aduce aceste telefoane în piețele din vest. Se pare că acestea vor debuta în viitorul apropiat în China, și vor rămâne exclusive acelei regiuni. Lansarea ar putea avea loc în următoarele câteva săptămâni. Originea acestor informații este leaker-ul cunoscut Ice Universe, care oferă, de cele mai multe ori detalii care se dovedesc a fi obținute din surse de încredere din industrie.

Imaginile noi cu Find X6 și X6 Pro sugerează că avem de a face cu o serie de smartphone-uri orientată către calitate foto înaltă. Insula de camere este de formă circulară și de mari dimensiuni, iar logo-ul Hasselblad este proeminent în centrul acesteia. De asemenea, putem vedea un decupaj pătrat pentru o cameră cu zoom de tip periscop, dar și înscrisuri despre co-procesorul proprietar de imagine, MariSilicon, care este integrat în telefon.

Astfel, Oppo va rămâne pe piață doar cu modelul Find N2 Flip drept flagship pe piața din vest. Acesta este echipat cu un chipset MediaTek Dimensity 9000 și un sistem de camere de medie, dar vine cu ecran pliabil și promite autonomie peste concurența din această zonă de pliabile.

Același tweet care sugerează că Find X6 Pro nu va veni în vest spune că Xiaomi 13 Ultra va veni. Aceasta va fi prima dată după doi ani când un model Ultra de la Xiaomi iese din China. Variantele 12 și 12S Ultra, cu senzori foto de 1”, au fost disponibile doar în China.

sursa: GSM Arena, foto

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult