Oppo lansează seria Reno6 în China. Vin cu procesoare performante și încărcare la 65W

30.05.2021
Oppo lansează seria Reno6 în China. Vin cu procesoare performante și încărcare la 65W

Oppo a anunțat oficial noua serie de smartphone-uri din gama Reno6 în China. Acestea sunt echipate cu procesoare performante, ecrane rapide și încărcare rapidă la 65W și vor fi disponibile în Europa probabil prin luna iulie. În China însă, telefoanele sunt deja disponibile și pornesc de la prețuri de medie, însă potrivite, având în vedere performanțele oferite. Modelul de top, Oppo Reno6 Pro+, se laudă și cu un sistem de camere high-end.

Modelele din gama Reno6 sunt echipate cu ecrane AMOLED la 90 Hz

Seria Reno6 de la Oppo integrează trei modele: Reno6 standard, modelul de bază, Reno6 Pro și Reno6 Pro+. Toate dispozitivele folosesc aceeași încărcare SuperVooc 2.0 la 65W, chiar dacă procesoarele folosite sunt diferite de la model la model. De asemenea, toate sunt echipate cu 5G și nu este clar dacă vor exista și versiuni cu 4G.

Oppo Reno6 Pro+ este modelul de top. Acesta integrează un ecran AMOLED cu rezoluție Full HD+ și diagonală de 6,55” la 90 Hz. Fiind modelul superior, aceste folosește cel mai puternic procesor din gamă, un Snapdragon 870, o revizie hardware a lui Snapdragon 865 de anul trecut. Acesta este alăturat unor module RAM de 12 GB și 256 GB stocare internă. Telefonul beneficiază de o baterie de 4.500 MAh și un sistem de camere „quad” pe partea din spate: 50 megapixeli pentru camera wide, cu senzor Sony IMX766, 16 megapixeli ultrawide, 13 megapixeli zoom optic 2x și o cameră de adâncime de 2 megapixeli.

Modelul Reno6 Pro păstreasă design-ul cu ecran curbat al lui Pro+ și de fapt majoritatea elementelor principale. Ce se schimbă este însă procesorul. Acesta beneficiază de un chipset Dimensity 1200 pe 6nm, generația cea mai recentă de la MediaTek și înlocuiește sitemul de camere cu unul ceva mai limitat în capabilități: 64 megapixeli wide, 8 megapixeli ultrawide și doi senzori de 2 megapixeli auxiliari.

În cele din urmă, Reno6 standard, modelul de bază, adoptă un design diferit. L-am văzut anterior în fotografii neoficiale, așa că știam la ce să ne așteptăm. Acesta împrumută de la seria iPhone 12 marginile drepte și sticla complet plată pe ambele părți. Telefonul est eși puțin mai mic, cu un ecran de 6,43”. Acesta este însă tot Full HD+ și tot la 90 hz, deci nu va fi mare diferență de performanță. Procesorul este un MediaTek Dimensity 900 de la MediaTek, iar sistemul de camere folosește doar trei senzori. Față de Reno6 Pro, pierde unul dintre cei doi senzori de 2 megapixeli.

Prețurile seriei de telefoane Oppo Reno6 pornesc de la 2.799 yuan în China (360 eur) pentru modelul standard, 3.499 yuan (450 euro) pentru Reno6 Pro și 3.999 yuan (515 euro) pentru Pro+. Acestea sunt telefoanele mid-range premium ale companiei, care intră în gamă imediat sub seria Oppo Find X3.

sursa: Android Central

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult