În timp ce alte companii, precum Samsung, încep să se îndepărteze de producția de procesoare proprietare, altele doresc să intre în această zonă. Oppo pare să fie următorul producător de smartphone-uri care ar putea integra un procesor proiectat în laboratoarele proprii, iar lansarea primului model bazat pe acest procesor ar putea fi foarte aproape.
Conform Ice Universe, leaker cunoscut de pe Twitter și Weibo, compania Oppo ar putea lansa primul telefon cu un chipset proprietar în 2024. Oppo a început dezvoltarea acestui cip cândva în 2021, iar pentru a putea dezvolta un astfel de proiect atât de repede ar fi angajat mii de specialiști în dezvoltarea de cipuri. De altfel, Oppo a tot lucrat la crearea de componente proprii, în urmă cu aproape 2 ani prezentând primul său procesor de imagine proprietar: MariSilicon.
Oppo ar dori astfel să scadă nivelul de dependență de alți parteneri, după modelul Apple, care continuă de la an la an să renunțe la diverse componente produse de alte companii, în favoarea unora dezvoltate în laboratoarele proprii.
OPPO independently developed the processor, which will be used in OPPO smartphones in 2024.
— Ice universe (@UniverseIce) December 30, 2022
Nu este clar însă dacă Oppo va folosi acest chipset doar pentru telefoanele sale, probabil modelele high-end, sau dacă va oferi această tehnologie și celorlalte brand-uri „înfrățite”. BBK Electronics deține pe lângă Oppo/OnePlus și alte companii precum Realme sau Vivo, care ar putea de asemenea să beneficieze de pe pe urma unui procesor probabil mai ieftin.
Noul procesor ar putea fi dezvoltat pe procesul de fabricație de 3nm de la TSMC, cel pe care Apple îl va folosi pentru dezvoltarea următorului chipset high-end pentru iPhone, Apple A17, așteptat în această toamnă. Având în vedere că Oppo lansează noi modele Find X prin luna ianuarie, este posibil să auzim primele informații despre noul său chipset abia peste un an.
sursa: Android Central