Oppo Reno6 seamănă foarte mult cu iPhone 12

21.05.2021
Oppo Reno6 seamănă foarte mult cu iPhone 12

Seria de smartphone-uri mid-range Oppo Reno6 are deja o dată de lansare stabilită pentru data de 27 mai, însă până atunci avem la dispoziție primele imagini la calitate înaltă cu noile telefoane, care au fost scăpate pe internet. Surprinzător este însă faptul că unul dintre modele este diferit față de celelalte două, adoptând un design familiar, similar cu cel al seriei iPhone 12.

Oppo a împrumutat design-ul „plat” de la gama iPhone 12

Evan Blass a publicat pe contul său de Twitter primele imagini cu noile modele Oppo Reno6. Este vorba despre un trio de dispozitive din care fac parte modelele Oppo Reno6 5G, Oppo Reno 6 Pro 5G și, nu în ultimul rând, Oppo Reno6 Pro Plus 5G. În timp ce modelele Pro sunt echipate cu ecrane curbate și capace din sticlă 2.5D pe spate, modelul „standard” pare să fie mai degrabă extras din portofoliul companiei Apple.

Acesta este construit folosind două paneluri din sticlă plată, fără curbură la margine, care sunt instalate pe o ramă metalică cu margini drepte și colțuri rotunjite, exact ca dispozitivele din seria iPhone 12. Modulul de cameră este însă diferit față de cel de la Apple fiind mai degrabă similar cu cel folosit de Oppo pe dispozitivele Reno din trecut: încadrate pe verticală într-un dreptunghi.

Nu sunt cunoscute foarte multe detalii despre hardware-ul intern ale acestor dispozitive, însă cel mai probabil vor folosi chipset-uri Snapdragon din seria 700, și vor beneficia de 8 sau 12 GB RAM și 128 sau 256 GB stocare, conform lansărilor precedente, cât și listărilor online pe site-urile magazinelor din China. De obicei, telefoanele de la Oppo sunt lansate mai întâi în China și abia apoi în restul lumii, cu o întârziere de câteva săptămâni sau chiar luni.

Astfel, ne așteptăm să vedem seria Oppo Reno6 în România abia pe la jumătatea verii, dacă nu chiar spre începutul toamnei.

via Android Central

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult