Overmax a lansat Vertis 4011 You, un nou smartphone accesibil adresat celor tineri

12.03.2015
Overmax a lansat Vertis 4011 You, un nou smartphone accesibil adresat celor tineri

Overmax a lansat un nou smartphone accesibil, echipat cu versiunea Android 4.4 şi adresat tinerilor activi, aflaţi la primul lor smartphone.

Vertis 4011 pune la dispoziţie un ecran IPS de 4˝ cu rezoluţie WVGA (480×800 pixeli), animat de un procesor quad-core la 1.3GHz (MTK6582M), ajutat cu 512 MB memorie RAM.  Disponibil la preţul de 350 Lei, telefonul oferă cameră foto de 8MP şi cameră frontală pentru apeluri video şi poze selfie, 4GB memorie internă şi slot microSD, respectiv conectivitate 3G pentru acces la internet mobil. În plus, funcţionalitatea dual-SIM permite folosirea telefonului cu două cartele simultan.

Overmax Vertis 4011 You

Lista dotărilor este completată cu un receptor GPS pentru navigare şi funcţia geotagging (etichetarea pozelor în funcţie de locaţia unde au fost obţinute), conectivitate WiFi şi Bluetooth, respectiv un acumulator de 1700mAh.

Versiunea Android 4.4 este utilată cu o selecţie de aplicaţii extra: Avast, Aponia GPS, Coigdzie, DGP, EasyCall, GG, Radio, Kingsoft Office, N7player, Nextto, Onet si Yanosik.

Overmax Vertis 4011 You este oferit în două versiuni – Standard, incluzând în pachetul cu accesorii un cablu USB, încărcător, căşti, folie de protecţie pentru ecran, 4 capace colorate (albastru, roz, violet, galben) şi o carcasă cauciucată, respectiv versiune Music, având în plus un set de căşti Hi-FI, dar fără setul de capace de schimb.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult