Piaţa telefoanelor inteligente din România are de curând un nou jucător serios – smartphone-ul business Palm Treo Pro. Lansarea cu fast de care a avut parte luna trecută în clubul PAT din Bucureşti a fost un bun prilej de a-l cunoaşte, însă facilităţile avansate cu care este înzestrat necesitau un “studiu” mai în amănunt, aşa că am decis să-l împrumutăm trei săptămâni pentru a vedea cum se comportă şi ce “IQ” are.
Primul smartphone Palm complet
Palm are o experienţă de peste 12 ani în ceea ce priveşte dispozitivele business. La început au fost PDA-urile, iar apoi acestea au primit şi funcţia de telefon devenind smartphones. Primul PDA comercial, denumit Pilot, a fost realizat de Palm Computing în 1996. Timpul a trecut şi pretenţiile utilizatorilor au crescut proporţional cu evoluţia tehnologică, aceştia fiind mereu în căutarea unui telefon perfect, un instrument de comunicare căruia să nu-i lipsească nimic.
Precedentele dispozitive Palm aveau un dezavantaj ce nu putea fi ignorat la nesfârşit de către compania americană – conectivitatea Wi-Fi. Palm Treo Pro a apărut drept răspuns la cererea pieţei, dar nu numai – o companie cu potenţial trebuie să stea în rândul marilor concurenţi şi la un moment dat să iasă cu ceva în faţă. Noul smartphone a zburat din America până pe bătrânul continent şi ne-a adus aproape tot ce ne poate oferi un dispozitiv inteligent la ora actuală: platformă Windows Mobile, touchscreen, tastatură QWERTY, 3G şi Wi-Fi sunt doar câteva dintre specificaţiile importante. Restul le vom descoperi în cele ce urmează, nu înainte de a vă prezenta câteva detalii constructive.
Construcţie
Negru, solid dintr-o bucată şi impozant. Nu este Lennox Lewis ci noul smartphone Palm Treo Pro. Un singur lucru mă deranjează însă, finisajul negru lucios – în ciuda aspectului estetic atrage amprentele ca un magnet. Când am spus solid, m-am gândit să-i atribui un superlativ dar nu mi-a venit în minte nimic poetic. Pot să afirm totuşi că se numără printre cele mai bine închegate telefoane cu care am avut de a face. Nu auzi trosnituri sau scârţâieli, nu mişcă nimic – arată şi se simte de parcă ar fi turnat. Un adevărat titan din acest punct de vedere.
Tastura QWERTY se încadrează şi ea în descrierea de mai sus, doar că dimensiunile mici şi spaţierea îngustă vor ridica probleme în utilizare indivizilor cu degete mai groase. Ca şi tastatura recent anunţatului Nokia N97, are cifrele poziţionate în plan secundar pe primul rând QWERTY şi ca să le foloseşti când redactezi un text trebuie să le apeşi în combinaţie cu “Shift”. Partea bună este că atunci când introduci un număr în agendă nu mai trebuie să apeşi “Shift-ul”. Claviatura modernă este completată de tastele de apelare, pad-ul de navigare şi tastele rapide (deschidere meniu “Start”, OK, Calendar, Mesagerie). Deasupra tastaturii se află ecranul pătrat specific dispozitivelor Palm – 320 x 320 pixeli şi 2.5 inch diagonala.
Laturile terminalului găzduiesc binecunoscutele taste de volum, stylus-ul şi butonul de activare al camerei foto. Tot pe lateral, lângă port-ul infraroşu, se află butonul de acces către configurarea reţelelor wireless, iar în partea superioară regăsim butonul de pornire şi un switch pentru trecerea rapidă în modul silenţios. La bază sunt amplasate port-ul microUSB şi jack-ul audio de 3,5 mm. În fine, pe spatele dispozitivului se află obiectivul camerei foto şi difuzorul.
Dotări hardware şi software
O bună parte din facilităţile noului smartphone Palm au fost menţionate în articolul de prezentare. Interfaţa este specifică platformei Windows Mobile 6.1 Professional, fără prea multe implementări de la producător. Notăm motorul de căutare web direct de pe ecranul Today şi meniul MyTreo ce cuprinde câteva setări de bază ale telefonului, setări care se pot face şi din Settings sau Communication Manager: e-mail, Wi-Fi, Bluetooth.
Palm Treo Pro execută comenzile satisfăcător, cu un procesor Qualcomm tactat la 400 MHz ajutat de 128 MB RAM. Trebuie să spunem că începând cu trei aplicaţii deschise simultan se simte o latenţă chiar şi în navigarea prin meniuri. La task manager se ajunge dintr-o singură apăsare a iconiţei din colţul dreapta al display-ului şi, la fel, toate programele pot fi închise dintr-o mişcare.
Tot legat de consum, să menţionăm că Internet Explorer-ul mănâncă foarte multe resurse şi pe deasupra mai este şi lent, dar după instalarea browser-ului Opera Mini (Opera full nu l-am încercat) lucrurile se schimbă radical. Rezoluţia display-ului nu este impresionantă, dar decentă pentru cei care sunt dependenţi de net. Apropo de web, să notăm prezenţa conexiunilor GPRS, EDGE, HSDPA şi Wi-Fi care garantează accesul la Internet din orice zonă cu semnal sau cu spot-uri Wi-Fi în apropiere.
Accesul la configurarea setărilor de comunicare (Airplane mode, Bluetooth, Wi-Fi, 3G) se face extrem de rapid, cu ajutorul butonului dedicat amplasat pe latura dreaptă a telefonului.
E-mailul se configurează simplu, din Pocket Outlook, un program foarte bine pus la punct ce-ţi oferă facilităţi avansate ca şi Outlook-ul de pe PC. Poţi să ataşezi imagini, arhive, documente Office şi PDF-uri.
Sincronizarea device-ului cu PC-ul se face folosind Microsoft ActiveSync pe sisteme XP sau Windows Mobile Device Center pe Vista.
Nu în ultimul rând, să notăm la capitolul Office, dacă mai era nevoie, binecunoscutele aplicaţii Word, Excel, Powerpoint şi PDF Reader.
Palm Treo Pro o fi el un instrument de business, însă şi cei pasionaţi de aplicaţii multimedia se vor bucura de el, mai puţin persoanele care doresc o cameră foto decentă. Cea de pe noul Palm are 2 MP rezoluţie şi cam atât. Lipseşte focusul automat şi orice fel de iluminare (LED, bliţ xenon, bec, flacără etc.). Pe timp de zi, realizează nişte poze decente, însă pe timp de noapte mai bine nu încerci nimic decât dacă surprinzi un eveniment prea important pentru a fi ratat. Palm Treo Pro stă mai bine pe partea de audio. Prezenţa jack-ului de 3,5 mm îi va bucura pe melomani care îşi vor asculta muzica la căştile favorite. Ce să mai spunem de suportul Stereo Bluetooth, pentru căştile wireless compatibile. Player-ul multimedia preinstalat este desigur Windows Media Player.
Până la urmă, marele avantaj al unui posesor de smartphone este acela că nu depinde de anumite programe, având la dispoziţie nenumărate alternative, unele oferite gratuit.
În ceea ce priveşte capacitatea de stocare, Palm Treo Pro se limitează la 256 MB ROM, dintre care doar aproximativ 100 MB îţi stau la dispoziţie. Desigur, memoria se poate expanda cu un card microSD. Slotul este ascuns sub capacul terminalului, în partea stângă.
Era cât pe ce să uit de modulul GPS şi aplicaţia Google Maps, utile pentru cei care călătoresc mult şi vor să facă uitate vechile metode de navigare (harta din papirus şi busola). Ca mai toate telefoanele, Treo Pro nu excelează la acest capitol. Semnalul se prinde greu (dar şi când se prinde…), iar dimensiunea ecranului îl face util doar în deplasările per pedes.
Autonomie
Utilizat în mod obişnuit (câte puţin din toate), Palm Treo Pro rezistă în medie două zile şi jumătate.
In the box
Cutia în care vine Palm Treo Pro este micuţă, asta şi deoarece lipseşte un CD cu software. Smartphone-ul are tot ce-i trebuie preinstalat şi odată conectat la calculator nu te va deranja să-ţi ceară drivere şi aplicaţii – ActiveSync se va instala automat. Accesoriile din cutie sunt: bateria, încărcătorul, cablul de date, headset-ul şi manualele de utilizare.
Preţ şi disponibilitate
Preţul unui smartphone Palm Treo Pro va fi de aproximativ 2250 RON. El se comercializează în România prin intermediul distributorilor oficiali IRIS şi Omnisoft. Momentan, se găseşte în magazinele virtuale marketonline.ro, cel.ro şi pdamall.ro. Probabil că spre sfârşitul lunii va ajunge şi în ofertele marilor operatori GSM.
Plusuri şi minusuri
[+] Smartphone echipat complet într-un corp atractiv;
[+] Tastatură QWERTY fizică;
[+] Touchscreen;
[+] Receptor GPS integrat;
[+] Stereo Bluetooth, HSDPA, Wi-Fi;
[+] Client e-mail foarte bine pus la punct.
[-] Tastele sunt mici, înghesuite;
[-] Camera foto putea fi mai performantă;
[-] Carcase cu finisaj glossy atrage amprentele ca un magnet;
[-] Memorie internă utilizabilă doar 100 MB;
[-] Scump: aproximativ 2250 RON.
Verdict: Palm Treo Pro este un smartphone căruia nu prea avem ce să-i reproşăm. Are de toate, dar desigur e loc şi de mai bine. La cei 2250 RON, erau de bun augur un display mai mare, o cameră mai performantă şi o tastatură mai aerisită. Dar atunci s-ar fi sporit considerabil dimensiunile. Una peste alta, Palm Treo Pro intră în categorie telefoanelor inteligente de top, iar poziţia pe care se va situa spunem noi că va depinde de vânzări. Pentru piaţa din România, preţul este foarte piperat.