Xenium W8510 reprezintă o propunere îndrăzneaţă făcută de Philips celor aflaţi în căutarea unui smartphone care să nu pună probleme la capitolul autonomie, trecând cu bine ziua oricât de intensiv ar fi regimul de utilizare.
Chiar dacă nu dezvăluie numele chipset-ului minune, capabil să ofere până la 14 ore timp de navigare web neîntreruptă, 18 ore de convorbiri în reţele 3G sau 35 zile timp de aşteptare în stand-by, Philips menţionează câteva detalii esenţiale despre configuraţia noului smartphone. Luăm drept exemplu ecranul cu diagonală 4.7 inch, a cărui rezoluţie nativă 720p reprezintă cartea de vizită pentru un smartphone mid-range, cu preţ nu foarte piperat. În timp ce ecranul spaţios pare să adâncească misterul din spatele autonomiei menţionate, iar optimuzărle aduse sistemului Android nu pot conta pentru o îmbunătăţire atât de mare, acumulatorul de 3300 mAh are cu siguranţă o contribuţie importantă la rezultatul final.
Nu doar echipat cu un acumulator de capacitate extinsă, Philips Xenium W8510 se laudă şi cu o funcţie de încărcare rapidă, capabilă să readucă telefonul în stare de funcţionare după numai 10 minute, la un nivel care să permită încă 2 ore de convorbiri sau 20 ore în stand-by. Cu o încărcare de 30 minute, autonomia în stand-by urcă la 57 ore, respectiv până la 6 ore de convorbiri.
Suplimentar, autonomia telefonului mai poate fi extinsă şi acţionând butonul ECO prezent chiar pe carcasă, însă cu siguranţă în acest caz vom avea unele penalizări la capitolul performanţă şi luminozitatea ecranului.
Ţinând cont abilităţile telefonului, Philips pare să folosească un acumulator avansat, bazat pe tehnologii care prezintă unele avantaje în faţa soluţiilor disponibile competiţiei. Rămâne de văzut ce impact are acumulatorul de 3300 mAh asupra grosimii carcasei şi greutatea finală.
Din păcate data lansare, preţul şi disponibilitatea noului smartphone Philips Xenium W8510 în piaţa europeană nu sunt cunoscute.