Compania de analiză a pieţei şi consultanţă Gartner a publicat raportul său trimestrial al evoluţiei pieţei terminalelor mobile, datele culese şi centralizate în cel de-al doilea trimestru al acestui an reliefând prima scădere a vânzărilor de terminale mobile din 2009 încoace.
Climatul economic nefavorabil, pe care cei de la Gartner îl învinovăţesc pentru această evoluţie negativă, a dus la scăderea cu 2,3 procente a vânzărilor de terminale mobile faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la numai 419 milioane de unităţi. În acelaşi timp însă, vânzările de smartphone-uri au făcut un salt impresionant de 42,7%, ajungând astfel la o treime din vânzările totale de terminale mobile.
Samsung şi-a consolidat locul întâi în topul producătorilor de telefoane mobile, cele 90,43 milioane de telefoane vândute reprezentând 21,6% din totalul vânzărilor la nivel global, în timp ce Nokia s-a mulţumit cu locul doi, cu o cotă din vânzări de 19,9 procente. Apple s-a clasat pe locul al treilea, o performanţă remarcabilă ţinând cont că portofoliul său cuprinde doar smartphone-uri, iar chinezii de la ZTE au ajuns pe locul al patrulea. De-a lungul acestui an, LG a căzut de pe locul trei pe locul cinci, compania adjudecându-şi acum doar un modest procent de 3,4% din totalul telefoanelor mobile vândute.
Piaţa smartphone consfinţeşte dominaţia Android, care îşi adjudecă 64,1% din piaţa, o creştere de 20,7 procente faţă de anul anterior, în timp ce iOS practic a staţionat, ajungând la 18,8% cu un salt de numai jumătate de procent. Pe locurile trei şi patru, Symbian şi BlackBerry OS sunt în scădere drastică, în timp ce Bada, aflat pe locul cinci, a depăşit la mustaţă mult mai mediatizatul Windows Phone 7.
Scăderea vânzărilor de terminale mobile i-a determinat deja pe cei de la Gartner să anunţe o serie de ajustări ale prognozele pentru următoarele două trimestre şi pentru întregul an în curs.