Xiaomi lansează POCO F3 GT, alternativă OnePlus Nord 2 cu dotări atractive

23.07.2021
Xiaomi lansează POCO F3 GT, alternativă OnePlus Nord 2 cu dotări atractive

POCO F3 GT este primul smartphone de gaming al sub-brandului Xiaomi, lansat ca un competitor pentru modelul OnePlus Nord 2.

Acesta plusează sau egalează mai toate dotările disponibile oferite rivalul OnePlus: ecran OLED de 6.67 inch (în loc de 6.43 inch) cu rată de refresh la 120Hz (480Hz pentru interfața touch) și protecție Gorilla Glass 5, chipsetul de top al MediaTek, Dimensity 1200 cu 5G, plus 8GB memorie internă și stocare internă de 256GB, bazată pe formatul ultra-rapid UFS 3.1.

POCO F3 GT vine echipat cu sistem triple camera având 64MP pe senzorul principal (50MP la rivalul Nord 2), cameră ultra-wide de 8MP și senzor macro de 2MP. Camera frontală este însă un model de 16MP (vs 32MP), aplicată prin perforarea centrală a ecranului.

În timp ce modelul Nord 2 vine cu acumulator de 4500mAh care se încarcă 0-100% în 30 minute, POCO F3 GT are nevoie de 42 minute pentru încărcare 0-100%, dar promite mai multă autonomie din partea acumulatorului cu o capacitate de 5065 mAh.

Lista dotărilor este completată cu difuzoare stereo semnate de brandul JBL, senzor de amprentă montat pe rama laterală, triggere pentru gaming cu tehnologie Maglev și transmițător infraroșu pentru funcția de telecomandă.

POCO F3 GT rulează versiunea Android 11, adaptată cu interfața MIUI 12.5. Prețurile pornesc de la 363 dolari pentru modelul de bază. Cu 6GB/128GB memorie, 390 dolari pentru versiunea cu 8GB/128GB și 417 dolari pentru 8GB/256GB. Din păcate, disponibilitatea în afara pieței din India nu este cunoscută, deocamdată.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult