POCO F4 GT, anunțat oficial. Vine cu specificații high-end, preț atractiv și capabilități avansate de gaming

27.04.2022
POCO F4 GT, anunțat oficial. Vine cu specificații high-end, preț atractiv și capabilități avansate de gaming

Brandul POCO a anunțat noul său smartphone cu specificații high-end, modelul F4 GT, un soi de „flagship killer” combinat cu un telefon de gaming. Acesta este configurat cu unele dintre cele mai performante componente de pe piață, dar și cu funcții dedicate pentru rularea de jocuri video mobile. POCO oferă multe dintre avantajele seriei Xiaomi 12 pe acest model, dar la un preț mai accesibil.

POCO F4 GT este similar în performanță cu Xiaomi 12

De exemplu, configurația internă a lui POCO F4 GT este foarte similară cu cea a modelului Xiaomi 12. Vorbim despre chipset-ul Snapdragon 8 Gen 1 de la Qualcomm, alături de 8 sau 12 GB memorie RAM LPDDR5 și 128 sau 256 GB stocare intern. De asemenea, telefonul vine echipat cu un ecran AMOLED de 6,67” cu rezoluție Ful HD+ și refresh rate la 120 Hz protejat cu Gorilla Glass Victus de la corning. Pentru un răspuns mai bun în jocuri, atingerile sunt înregistrate la 480 Hz, în timp ce luminozitatea ecranului poate fi ajustată la 1920 Hz. Cu o luminozitate de 800 nits însă, acesta nu va fi tocmai cel mai luminos ecran de pe piață.

Toate acestea sunt alimentate de un acumulator de 4.700 mAh, care permite încărcare rapidă la 120W, una dintre cele mai puternice de pe piață. Și da, încărcătorul de 120W este în pachet, alături de un cablu de alimentare. Lipsesc căștile, însă, dar acestea nu mai reprezintă un accesoriu „standard” de câțiva ani deja.

Sistemul de camere este mai puțin important pe un telefon de gaming precum POCO F4 GT, așa că nu ne așteptăm la performanță de top de la o cameră de 64 megapixeli fără stabilizare optică, cu o cameră ultrawide de 8 megapixeli și o cameră macro de 2 megapixeli.

Telefonul introduce capabilități speciale pentru gaming

Totuși, sunt foarte interesante capabilitățile speciale de gaming. De exemplu, pe laterala din dreapta, POCO F4 GT include două trigger-e magnetice care pot fi folosite în jocuri, care pot fi ascunse atunci când nu sunt folosite. Această capabilitate a fost dezvoltată de Xiaomi inițial pentru telefoanele din gama BlackShark. De asemenea, telefonul este dotat cu patru difuzoare cu Dolby Atmos, pentru redare cât mai clară și mai puternică a sunetului, dar și cu un sistem de răcire numit LiquidCool 3.0. Nu în ultimul rând, sistemul de vibrații CyberEngine ar trebui să poată reda acțiunile din joc într-un mod cât mai convingător.

POCO F4 GT a fost anunțat în variante de culoare: negru, argintiu și galben. Telefonul va veni însă în România într-o singură variantă, cea cu carcasă neagră. De asemenea, o singură variantă de configurare va fi disponibilă la noi în țară: cea cu 12 GB RAM și 256 GB stocare. Lansarea în magazinele autohtone va avea loc pe data de 20 mai, iar prețul recomandat este de 3.399 lei. Xiaomi spune că în primele trei zile de disponibilitate, 20-22 mai, telefonul va fi vândut la un preț promoțional de 2.999 lei.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult