Urmând scandalului în care Apple a fost acuzat că a redus artificial performanţa telefoanelor iPhone pentru a ascunde probleme cu bateria, compania americană a luat măsuri pentru a face aceste practici mai puțin ascunse și chiar a permis înlocuirea la cerere a acumulatorilor uzați, însă nu a rezolvat problema de fond.
Mai puțin în Franța, unde Apple a fost constrâns prin decizie judecătorească să dezactiveze „optimizările” software care limitează performanța telefoanelor iPhone, chiar cu riscul afectării stabilității dispozitivelor echipate cu acumulatori ceva mai uzați.
Potrivit descoperirilor făcute de utilizatori chinezi, este de ajuns să setezi iPhone-ul nou configurat alegând Franța ca regiune geografică, pentru a dezactiva în totalitate sistemul performance management, responsabil cu „optimizarea” consumului bateriei prin limitarea artificială a performanțelor.
Deși, probabil că variază de la un dispozitiv la altul, câștigul de performanță este sesizabil și vizează atât activități de rutină precum navigarea interfeței iOS, cât și experiența avută la pornirea și folosirea aplicațiilor de mobil.
Ce putem spune cu certitudine este că Franța a înfruntat Apple în tribunal, amenințând cu amenzi usturătoare pentru ”limitarea nejustificată a performanțelor pe dispozitive iPhone de generație mai veche”. În schimb, soluția acceptată de autoritățile chineze a fost simpla reducere a tarifului solicitat pentru înlocuirea la cerere a acumulatorului.
În propria apărare, Apple precizează că bateriile telefoanelor iPhone sunt proiectate pentru aproximativ 2 ani de utilizare, multe din exemplarele iPhone aflate în circulaţie având de mult depăşită durata de viaţă în care utilizatorii se pot aştepta să obţină cea mai bună performanţă cu putinţă.