UPDATE: Viitorul HTC Desire 8 va fi lansat pe data de 24 februarie. Ea va marca începutul târgului MWC 2014 de la Barcelona, însă HTC nu va anunţa terminalul acolo. Conferinţa de presă va avea loc la Beijing, terminalul urmând să fie introdus iniţial pe piaţa din China.
Am aflat deja că HTC se va concentra în acest an pe smartphone-urile din gama intermediară cu preţuri cuprinse între 150 şi 300 de dolari şi că acestea vor debuta în curând, cel mai probabil în cadrul Mobile World Congress 2014. Ceea ce nu ştim încă este direcţia în care HTC va merge, însă imaginea viitorului model Desire 8 ne-ar putea da câteva indicii.
Apărută pe site-ul chinezesc MyDrivers împreună cu câteva specificaţii, imaginea viitorului model HTC ne înfăţişează un smartphone care preia câteva din ideile de design folosite de terminalele din familia One. Fiind vorba de un terminal mid-range, acesta abandonează însă carcasele din aluminiu în favoarea unora fabricate din material plastic care vor fi oferite în cinci versiuni coloristice: alb, roşu, galben, albastru şi portocaliu.
Viitorul Desire 8 va oferi un ecran cu o diagonală de 5,5” şi o rezoluţie încă necunoscută, acesta fiind cel mai mare ecran implementat de HTC pe un telefon care nu aparţine vreunei game de vârf. Conform specificaţiilor sumare publicate de MyDrivers, HTC Desire 8 va oferi o cameră foto cu senzor de 13 MP, o cameră frontală cu senzor de 5 MP, un modem radio Dual SIM şi binecunoscuta pereche de difuzoare frontale. Terminalul a renunţat la butoanele capacitive, acelaşi detaliu de construcţie fiind zvonit şi pentru modelul M8, urmaşul celebrului One.
Conform MyDrivers, Desire 8 ar urma să fie prezentat în cadrul unui eveniment care va avea loc pe data de 18 martie la Beijing, însă prezenţa acestuia la sfârşitul acestei luni în cadrul Mobile World Congress 2014 nu trebuie exclusă din start.