Primele imagini cu noul smartphone BlackBerry „PRESS” cu tastatură fizică QWERTY [VIDEO]

03.01.2017

Se pare că la CES vom vedea în sfârşit noul smartphone de la BlackBerry echipat cu tastatură QWERTY. Acesta a fost arătat într-un clip de câteva secunde, TCL şi BlackBerry sugerând că îl vor dezvălui în mod oficial în zilele care urmează. Din ce ne putem da seama, acest model va continua tradiţia seriei de dispozitive Classic sau Bold, oferind o tastatură fizică în partea de jos a dispozitivului, care nu poate fi ascunsă sub display.

Întrucât TCL are undă verde de acum înainte pentru a dezvolta dispozitive BlackBerry, în timp ce compania canadiană se ocupă de software, primul dispozitiv cu tastatură fizică rezultat din acest parteneriat nu întârzie să apară. BlackBerry a anunţat finalizarea acestei înţelegeri în luna decembrie, iar acum, la numai câteva săptămâni distanţă, deja vedem primele imagini cu dispozitivul.

Acest dispozitiv a fost zvonit în trecut sub numele de „Mercury”, însă zvonurile sugerează acum că acesta ar putea fi de fapt numit „PRESS”. Se pare că brandul „DTEK” va lua o pauză momentan în favoarea unui nume mai uşor de vândut către clienţi. Conform informaţiilor neoficiale din trecut, noul dispozitiv va beneficia de un chipset Qualcomm mid-range, probabil Snapdragon 625, 3 GB memorie RAM, 32 GB spaţiu de stocare, celebra tastatură BlackBerry şi un display neonvenţional de 4,63” cu rezoluţie 1620 x 1080.

Probabil că anunţul oficial va fi făcut oricând începând din această seară, până cel târziu la sfârşitul săptămânii, când CES 2017 se termină.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult