După repetate zvonuri referitoare la următorul iPhone SE, care ar putea fi lansat mai devreme decât era așteptat, se pare că avem acum și primele imagini neoficiale cu dispozitivul. Jon Prosser, creatorul canalului de YouTube și site-ului Front Page Tech, a publicat aceste imagini bazate pe fotografii și planuri din surse de încredere, în care putem vedea iPhone SE (2023) în toată gloria sa. În cazul în care vi se pare că ați mai văzut acest telefon în urmă cu patru ani, chiar așa este. Design-ul este aproape identic cu cel al lui iPhone XR.
Se pare că Apple se confruntă cu mai multe probleme în gama sa de smartphone-uri în ultima perioadă. Nu numai că iPhone SE, modelul din 2022, lansat în primăvară cu procesor Apple A15 Bionic, dar fără alte upgrade-uri și cu un design foarte învechit, nu se vinde conform așteptărilor, dar nici măcar noul iPhone 14 Plus, versiunea de bază cu ecran mare, nu pare să captiveze atenția clienților.
Astfel, Apple pare că accelerează planurile pentru următorul iPhone SE, modelul ieftin de bază din oferta sa. Acesta ar putea fi lansat chiar anul viitor, iar din imagini pare că nu s-a schimbat nimic la design-ul iPhone XR, în afară de opțiunile de culoare. Chiar dacă anumite zvonuri sugerau păstrarea Touch ID în butonul power și renunțarea la notch, se pare că nu este cazul. iPhone SE 2023 va folosi același ecran LCD de 6,1” cu notch și margini groase în jurul său, o singură cameră de 12 megapixeli pe partea din spate, mufă Lightning și o construcție din aluminiu și sticlă. Opțiunile de culoare rămân cele de pe iPhone SE 2022: Midnight, Starlight și Product RED. Acesta ar putea fi ultimul iPhone cu Lightning înainte de trecerea la USB-C.
Ce nu este însă foarte clar este dacă va adopta același procesor A15 precum SE 2022. Asta pentru că iPhone 14 si 14 Plus folosesc tot acest procesor, pentru al doilea an la rând, pe când doar variantele Pro au Apple A16. Integrarea unui procesor A16 pe un model mai ieftin ar supăra cu siguranță fanii.
sursa: FPT