Huawei abia a lansat seria Mate 30, echipată cu noul chipset Kirin 990 fabricat folosind litografie 7nm+ EUV, însă deja au început să apără zvonuri despre generaţia următoare de procesoare chinezeşto din gama HiSilicon. Asemeni lansării lui Kirin 980 de anul trecut, Huawei va dori să poată anunţa că are primul procesor pe un nou proces de fabricaţie, Kirin 1000 urmând a fi construit în fabricile TSMC pe noua arhitectură de 5nm.
Anul acesta, Kirin 990 nu a fost realizat folosind tehnologie foarte nouă. Compania a utilizat aceleaşi nuclee Cortex-A76 de la ARM, pe care le-a integrat şi în Kirin 980, însă procesul de fabricaţie miniaturizat a permis îmbunătăţirea performanţei şi scăderea consumului de energie de la o generaţie la alta. Kirin 990 a reuşit de asemenea să fie şi primul chipset cu modem 5G proprietar integrat.
Informaţiile publicate de Huawei Central, un site dedicat informaţiilor despre dispozitivele companiei, spun că modelul Kirin 1000 de anul viitor va folosi însă nucleele pe care ARM le oferă deja acum către parteneri, modelul Cortex-A77. Huawei a spus la lansarea Kirin 990 că în ciuda faptului că ARM spune că aceste nuclee sunt eficiente, oferind 20% performanţă în plus cu acelaşi consum de energie precum A76, testele lor spuneau contrariul. Astfel, compania a justificat păstrarea nucleelor vechi. Se pare însă că aceste nuclee, alăturate unui proces de fabricaţie mai mic, vor fi potrivite pentru a fi integrate în dispozitivele Huawei.
Totuşi, Huawei nu va mai putea folosi nucleele dezvoltate de ARM pentru mult timp. În ciuda faptului că noul Kirin 1000, care va avea de asemenea un modem 5G integrat, va folosi nucleele dezvoltate de compania britanică ARM, restricţiile SUA vor împiedica colaborarea între cele două entităţi, în cazul în care această situaţie nu se soluţionează. Întrucât înţelegerea dintre ARM şi Huawei pentru nucleele Cortex-A77 a fost făcută înainte de intrarea în vigoare a sancţiunilor, compania va putea dezvolta Kirin 1000 fără restricţii, indiferent de poziţia SUA, iar dacă istoria recentă se repetă, un eventual Kirin 1100, dezvoltat pe un proces mai eficient de fabricaţie, ar putea folosi aceleaşi nuclee A77 şi un an mai târziu.
Având în vedere faptul că Huawei nu are cele mai performante procesoare de pe piaţă niciodată, probabil că noul Kirin 1000 nu se va ridica la nivelul modelelor Snapdragon 865 sau Apple A14 de anul viitor în performanţă brută. Totuşi, diferenţele de performanţă între telefoane de la an la an nu se mai văd obligatoriu în utilizare normală, ci mai degrabă în anumite cazuri de utilizare specializată, precum editarea de clipuri video, sau rularea de jocuri, deci Kirin 1000 ar putea livra o experienţă de utilizare comparabilă cu cea a altor modele de pe piaţă. Cum noile procesoare debutează odată cu o nouă generaţie Mate, anul viitor este aşteptată generaţia Mate 40. Vom vedea atunci dacă aceasta va fi livrată cu servicii Google, sau nu, întrucât autorităţile SUA nu par să îşi schimbe poziţia în legătură cu Huawei.