Probleme cu Android 5.0: reporniri frecvente ale aplicaţiilor şi degradarea performanţelor în timp

Probleme cu Android 5.0: reporniri frecvente ale aplicaţiilor şi degradarea performanţelor în timp

Lansată oficial în urmă cu puţin timp, versiunea Lollipop a platformei Android s-a dovedit problematică pe unele dispozitive, mai mulţi utilizatori acuzând neplăceri cauzate de repornirea frecventă a aplicaţiilor lăsate să ruleze în fundal şi o degradare progresivă a performanţelor ce nu poate fi remediată decât prin repornirea dispozitivului.

În mod normal, rutinele sistemului de operare Android ar trebui să asigure gestionarea optimă a aplicaţiilor deschise şi procese active în fundal. Spre exemplu, atunci când părăsim interfaţa unei aplicaţii aceasta rămâne o perioadă încărcată în memoria RAM, timp în care putem relua activitatea respectivă exact de unde am rămas şi fără timpi de aşteptare nedoriţi. Nu la fel se întâmplă şi sub Android Lollipop, numeroşi utilizatori care au trecut la noua versiune reclamând faptul că până şi aplicaţii configurate pentru a afişa mesaje de notificare persistente sunt închise automat, fapt ce indică o gestionare deficitară a memoriei RAM. Fără a se limita la închiderea prematură a aplicaţiilor, bug-ul strecurat în versiunea Android Lollipop pare să cauzeze şi o degradare progresivă a performanţelor, care nu poate remediată decât prin reporniri periodice ale dispozitivului.

Probleme cu Android 5.0: crash-uri frecvente în aplicaţii şi degradarea performanţelor în timp

În mod inexplicabil, cu excepţia modelului Nexus 9 problemele nu par să afecteze şi tablete cu sistem Android 5.0. În schimb, utilizatorii de telefoane Nexus 5 sunt foarte activi pe forumuri de discuţie, aşteptând finalizarea unui patch care să remedieze situaţia creată. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult