Compania Sony a încercat diferite strategii pentru revigorarea diviziei sale de telefoane mobile, însă experimentele sale i-au adus avantaje doar pe perioade limitate de timp iar rezultatele financiare au fluctuat şi ele în acelaşi ritm. După ce a anunţat acum o lună că pierderile financiare din anul fiscal curent vor fi mai mari decât cele anticipate, Sony a anunţat că divizia sa Mobile Communications va avea un nou director care va încerca să o repună pe picioare.
În luna aprilie a acestui an, adică la începutul anului său fiscal curent, Sony a pronosticat că va vinde circa 50 de milioane de telefoane mobile. În luna iulie, prognoza a fost redusă la 43 de milioane, iar anunţul făcut astăzi diminuează încă o dată cantitatea estimată la numai 41 de milioane. După ce s-a bucurat de un trimestru cu profituri, divizia de terminale mobile din cadrul Sony este pusă acum în faţa unui evoluţii pozitive a veniturilor de circa 1,2 procente, acestea cifrându-se acum la circa 2,83 miliarde de dolari, dar şi în faţa unor pierderi consistente de 1,6 miliarde de dolari.
Performanţa slabă a diviziei de terminale mobile a afectat performanţa întregii companii Sony, aceasta înregistrând pierderi totale de 1,25 miliarde de dolari în condiţiile în care veniturile au atins cifra de 17,4 miliarde de dolari. Consola PlayStation 4 s-a bucurat de un trimestru foarte bun, veniturile din divizia de jocuri crescând de la an la an cu 83,2 procente, însă acest lucru a redresat prea puţin situaţia generală a companiei.
În acest condiţii, conducerea Sony a anunţat înlocuirea managerului diviziei mobile. Kunimasa Suzuki va părăsi această funcţie şi va deveni vice-preşedinte în cadrul Sony Entertainment, în timp ce locul său va fi preluat de către Hiroki Totoki, care a îndeplinit până acum funcţia de vice-preşedinte pentru strategie şi dezvoltare business. Acesta va ocupa noul post începând cu data de 16 noiembrie.
Acum o lună, preşedintele Kazuo Hirai a afirmat că Sony Mobile s-a confruntat, pe de o parte, cu producătorii chinezi accesibili care au început să vândă din ce în ce mai mult în afara graniţelor patriei natale, şi pe de altă parte cu concurenţa agresivă a rivalilor de top Apple şi Samsung. În aceste condiţii, vânzările de terminale mobile Sony sunt mult sub aşteptări, în special în segmentele intermediar şi inferior, iar compania este nevoită acum să îşi asume greşelile şi să înregistreze o pierdere suplimentară de 1,6 miliarde de dolari.
Kazuo Hirai a afirmat că performanţele diviziei Sony Mobile îşi vor reveni undeva în 2016, compania urmând să ia între timp o serie de măsuri de redresare. Compania va concedia 15% din forţa de muncă a diviziei Sony Mobile, adică circa 1000 de angajaţi, şi se va concentra pe un singur segment de piaţă. Sony va încerca să lupte în continuare cu Apple şi Samsung pentru segmentul superior al pieţei smartphone şi va renunţa la dezvoltarea de produse low-end şi mid-range,