Snapdragon 625, 435 şi 425 sunt noile chipseturi Qualcomm pentru telefoane mid-range şi low-end, pregătite pentru lansare după jumătatea acestui an.
Atât Snapdragon 625 şi Snapdragon 435 sunt chipseturi octa-core, doar modelul low-end Snapdragon 425 folosind un CPU quad-core. Cele trei implementări folosesc nucleul ARM Cortex-A53 pe 64 biţi, optimizat pentru un bun raport între performanţă şi consumul de energie.
Piesa de rezistenţă este însă noul modem LTE X16, capabil să atingă viteze de până la 1Gbps în conexiunile de internet mobil, desigur, cu condiţia ca şi reţeaua operatorului de telefonie mobilă să fie pregătită pentru asemenea viteze.
Recomandate ca fiind primele chipseturi pentru smartphone capabile să funcţioneze la viteze Gigabit în conexiuni LTE, noile modele SoC includ un modul RF capabil să utilizeze simultan până la 4 canale de comunicaţie în spectrul FDD şi TDD, fiecare cu o lăţime de 20MHz, respectiv 2x 20MHz pentru viteze de până la 150 Mbps în modul uplink.
Cele trei chipseturi folosesc procesul de fabricaţie pe 14nm şi tranzistori cu tehnologie FinFET, promiţând rezultate mai bune în ce priveşte nivelul de performanţă şi autonomia bateriei, reducând totodată costurile de fabricaţie.
Potrivit Qualcomm, noile chipseturi Snapdragon 625, 435 şi 425 cu modem LTE X16 sunt oferite deja spre evaluare companiilor partenere, urmând ca produsele bazate pe acestea să ajungă pe rafturile magazinelor în a doua jumătate a acestui an.