Amatorii de telefoane accesibile bazate pe Android pot spera la un salt de performanţă semnificativ în lunile următoare, Qualcomm anunţând un succesor pentru chipsetul Snapdragon 630 care oferă performanţe cu 40% mai mari.
Încadrat la gama mid-range, chipsetul Snapdragon 636 dispune de CPU octa-core bazat pe nucleul Kryo 260, capabil să atingă o frecvenţă nominală de 1.8GHz. Interfaţa grafică Adreno 509, cu 10% mai rapidă decât generaţia anterioară, suportă ecrane cu rezoluţie FHD+ (2160×1080 pixeli), iar procesorul de imagine Spectra 160 poate fi cuplat unui senzor foto de până la 24MP.
Noul chipset vine la pachet şi cu modemul Snapdragon X12 LTE, capabil să atingă viteze de până la 600 Mbps folosind conexiuni 4G.
Qualcomm va livra chipsetul Snapdragon 636 începând cu luna noiembrie, primele dispozitive motorizate de acesta urmând să fie disponibile din prima parte a anului viitor.