Chipset-ul SM8450, care a fost numit „popular” Snapdragon 898, fiind modelul care va înlocui Snapdragon 888 pe piață, nu va purta oficial acest nume, conform noilor informații. Digital Chat Station, leaker-ul chinez care este foarte activ pe rețeaua de socializare Weibo, spune că cei de la Qualcomm vor alege alt nume pentru acest model: Snapdragon 8 gen1. Practic, compania începe numărătoarea din nou de la 1.
Încă de la Snapdragon 800 și până în prezent, Qualcomm a crescut numărul zecilor pentru a marca lansarea unui nou model superior. Anumite variante au avut terminația zero, precum 800, 810 și 820, în timp ce altele s-au terminat în 5, de la 835 la 865. După 865 a venit 888 și credeam că aceasta va fi noua regulă de numărătoare pentru următorii câțiva ani, însă Qualcomm pare să renunțe la această tradiție.
Numele Snapdragon 8 gen 1 sugerează că noul procesor va face parte dintr-o nouă serie de cipuri. De altfel, acesta va fi primul care va folosi un nucleu principal de tip Cortex-X2, bazat pe arhitectura de 4nm și pe un design nou, de tip ARMv9. Totuși, în ciuda faptului că va avea un nume diferit față de ceea ce ne așteptam, toate informațiile pe care le-am aflat până acum despre acest procesor par să rămână neschimbate.
Vorbim despre un model octa-core pe format 1+3+4, cu un nucleu principal la 3 GHz, trei nuclee Cortex-A710 la 2,5 GHz, alături de patru nuclee Cortex-A510 la 1,8 GHz. De asemenea, acest model va beneficia de un nou GPU proprietar Qualcomm, modelul Adreno 730, care ar trebui să fie compatibil cu noi tehnologii de redare în aplicații 3D, precum ray-tracing.
Lansarea Snapdragon 8 gen1 este așteptată la sfârșitul acestei luni, pe 30 noiembrie, în cadrul Snapdragon Tech Summit, evenimentul anual organizat de Qualcomm, unde compania anunță de obicei cele mai noi tehnologii ale sale, pe care le vom putea regăsi pe dispozitive în următorul an.
sursa: Phone Arena