În ianuarie 2021 aflam despre o achiziție-surpriză făcută de Qualcomm, care prelua Nuvia, o companie puțin cunoscută, fondată de ingineri care au lucrat la realizarea procesoarelor din gama A de la Apple. Creația acestora este Oryon, o alternativă de înaltă performanță pentru nucleele ARM, pe care Qualcomm intenționează să o folosească pentru viitoarele modele de chipseturi, începând cu Snapdragon 8 Gen 4.
Vestea bună este că investiția de 1.5 miliarde dolari în Nuvia, o companie care și-a asumat dezvoltarea unei alternative pentru nucleele de procesare integrate cu chipsetul Apple M1 s-a dovedit foarte inspirată pentru Qualcomm. Vestea mai puțin bună este însă pentru producătorii OEM (și consumatorii finali) care ar putea ajunge să plătească mai mult pentru viitoarele telefoane flagship. Motivul este ușor de intuit: propulsat într-o poziție dominantă asupra pieței de chipseturi high-end pentru Android, Qualcomm ar putea crește prețurile.
Potrivit informațiilor obținute pe surse, prototipul SD8 Gen 4 cu nuclee Oryon livrează performanțe cu până la 40% mai mari decât rivalul Apple M2, respectiv, până la 9100 de puncte în testul Geekbench 5 multi-core. Ceva mai puțin impresionant (sau rămas de optimizat) ar fi scorul 2070 puncte obținut în testul single-core. De remarcat este însă faptul că Apple M2 își livrează performanțele dintr-un buget mult mai generos pe partea consumului de energie și capabilități de răcire, acesta nefiind un chipset pentru s martphone. În schimb, Snapdragon 8 Gen 4 este așteptat să echipeze Galaxy S25, alături de alte telefoane-flagship cu Android.
Potrivit sursei citate, SD8 Gen 4 va avea un CPU octa-core cu două nuclee Nuvia Phoenix (Oryon) de înaltă performanță și alte șase nuclee Oryon M optimizate pentru eficiența consumului de energie.