Un raport al companiei de cercetare CGS-CIMG Group din Coreea de Sud oferă detalii noi despre piaţa smartphone-uri pliabile, care va debuta în 2019 şi dezvăluie câteva noutăţi despre primul astfel de smartphone, dispozitivul Galaxy F de la Samsung, care a fost prezentat în premieră luna trecută. Se pare că pentru început, aceste dispozitive vor fi produse în cantităţi foarte mici, însă vor lua avânt în anii următori, aducând piaţa de smartphone-uri înapoi pe un trend ascendent.
CGS-CIMB Group citează surse din industrie, apropiate de proiecte precum Galaxy F cu ecranul Infinity Flex, spunând că preţul de pornire al acestui dispozitiv va fi de 1.800 dolari americani. Samsung va avea la acest preţ o marjă de profit de 65%, similară cu cea pe care Apple o are pentru iPhone XS Max, dar cu 10% mai mică decât Galaxy S9+, flagship-ul companiei pentru 2018.
Telefonul va fi echipat cu doi acumulatori, câte unul pentru fiecare jumătate, care în total vor oferi o capacitate între 5.000 şi 6.000 mAh. De asemenea, acesta va fi echipat cu un sistem dual camera cu senzori de 12 megapixeli, cât şi cu o cameră frontală de 8 megapixeli. La baza dispozitivului va sta procesorul Exynos 9820, modelul nou pe care îl vom găsi şi în Galaxy S10, care în anumite regiuni, precum SUA şi China, va fi înlocuit cu un Snapdragon 855 de la Qualcomm. Stocarea de bază va fi de 128 GB, asemeni Galaxy Note9.
Samsung va avea un avantaj pe piaţa de display-uri OLED flexibile, fiind programată construcţia a un milion de unităţi de acest gen în 2019. LG, principalul rival pe această piaţă, va atinge această capacitate abia în 2020. Modelele iniţiale vor oferi ecrane de 4,7” care vor putea fi „mărite” la 7” prin depliere, însă tehnologia va evolua rapid, urmând ca generaţiile următoare de dispozitive să ofere ecrane de 7” care se „măresc” la 12”. În ciuda faptului că Samsung este prima companie care vorbeşte despre aceste dispozitive, sunt aşteptate pe piaţă în prima jumătate a lui 2019 şi dispozitive pliabile de la Huawei şi LG, în timp ce Apple va începe să ofere telefoane pliabile abia din toamna lui 2020 în cantităţi limitate. Microsoft ar putea lansa un dispozitiv pliabil la începutul aceluiaşi an.
Conform CIMB, în 2019 vor fi vândute aproximativ 4 milioane de dispozitive cu ecran pliabil, adică aproximativ 1,3% din totalul pieţei, însă până în 2022, această categorie ar putea creşte la 39 de milioane de unităţi la nivel global, adică 9,2% din piaţă. La acel moment, preţul mediu al unui smartphone pliabil ar putea scădea de la 1.800 de dolari, la 1.300 de dolari.
Telefonul pliabil Galaxy F de la Samsung este aşteptat pentru prezentare cândva în luna martie, după prezentarea lui Galaxy S10 şi derivatelor sale precum Galaxi S10 Lite, Galaxy S10+ şi Galaxy S10 5G.