Realme este un brand relativ nou în Europa, compania cunoscând succes în ultimii ani în special în India. Totuși, experiența sa din această țară, unde raportul perfrormanță/preț este mai important decât în altele, pare să fie chiar cheia succesului la nivel mondial, întrucât am văzut în ultimii doi ani multiple modele ale sale aproape imbatabile în zona lor de preț. Realme GT Pro de anul trecut s-a dovedit a fi un hit printre cei care căutau un telefon performant la un preț accesibil, iar GT 2 Pro împinge acest concept și mai departe, începând să calce puțin chiar și în ograda telefoanelor premium, cu prețuri uneori aproape duble.
Modelul GT 2 Pro de la Realme nu este nici pe departe un dispozitiv care poate fi numit cu adevărat „premium”. La acest capitol, chiar și fratele său vitreg, OnePlus (review), abia se încadrează, dar avantajul lui GT 2 Pro este că nici nu încearcă să facă asta. Astfel, deși cele două dispozitive sunt aproape identice la interior, unde folosesc în mare parte aceleași componente, abordarea Realme atunci când vine vorba despre design este complet diferită, iar asta pare să fie și unul dintre factorii care permit vânzarea la un preț mai mic.
În locul sticlei mate de pe spatele lui OnePlus 10 Pro, Realme a ales să folosească un plastic texturat, care ar trebui să imite textura hârtiei. În timp ce nu mi se pare că senzația este chiar de hârtie, trebuie să recunosc că spatele telefonului este plăcut la atingere și neașteptat de aderent. Acesta oferă o prindere bună, în ciuda faptului că este curbat spre margini, iar textura sa asigură că nu va strânge amprente. Poate totuși că în timp, praful va pătrunde în micile spații ale carcasei. Fiind vorba despre un spate din plastic, acesta nici nu este la fel de fragil în cazul unui accident, deci unii utilizatori ar putea să prefere să îl folosească fără o husă de protecție.
Cu toate acestea, Realme oferă totuși o husă în pachet, dar, la fel ca în cazul OnePlus, este vorba despre una de calitate obișnuită, care nu se prinde atât de bine de telefon. Praful poate cu ușurință să intre pe sub husă pe la margini. Nici culoarea gri nu este tocmai atrăgătoare. Atât capacul de pe spatele telefonului, cât și husa, au însă un soi de „insignă” cu semnătura designer-ului de origine japoneză, Naoto Fukusaka. Aș fi preferat ca aceasta să nu fie acolo, întrucât telefonul ar fi arătat mai bine fără.
Pe spate avem și o insulă care găzduiește sistemul de trei camere, care este echipat și cu două blitz-uri LED. Asta pentru că telefonul include o cameră specială, telemacro, care necesită foarte multă lumină pentru a realiza fotografii macro cu mărire 20 sau chiar 40x.
Am apreciat însă faptul că acest telefon adoptă un design cu ecran plat, mai confortabil de utilizat, și care nu atrage atât de multe reflexii nedorite în timpul utilizării. Acesta este la rândul său acoperit cu o folie din plastic din fabrică, dar parcă nu la fel de calitativă precum cea pe care am întâlnit-o pe OnePlus 10 Pro. Singura diferență majoră față de aceste două dispozitive care mai rămâne este absența unui slider pentru profilurile audio.
În pachet Realme GT 2 Pro include și un adaptor de priză de 65W, alături de un cablu de alimentare pentru acesta. Tehnologia de încărcare portă numele de SuperDART, dar pare să fie la fel ca tehnologia SuperVOOC de la Oppo/OnePlus, folosită pe modelele de anul trecut.
În ciuda faptului că Realme GT 2 Pro vine cu un ecran plat, la nivel de performanță este identic cu ceea ce am văzut atât pe OnePlus 10 Pro, cât și pe Oppo Find X5 Pro. Este vorba despre un panel OLED de 6,7”, QHD+ la 120 Hz de tip LTPO 2.0, care poate să scadă refresh rate-ul până la 1 Hz. Acesta vine însă configurat din fabrică la fel precum celelalte două, adică pe rezoluție Full HD+ și cu un profil de culoare „vivid” extrem de saturat.
Odată ce treci pe culori „naturale” și pui telefonul pe QHD, ai de a face cu unul dintre cele mai bune ecrane de pe piață. Poate doar cele de pe Samsung și iPhone le pot întrece pe cele folosite de Realme/Oppo/OnePlus în materie de calitate a imaginii și luminozitate. Este impresionant însă că avem de a face cu un ecran atât de luminos (până la 1.400 nits) pe un telefon dintr-o gamă de preț de medie.
Trebuie să recunosc: nu mă așteptam ca Realme GT 2 Pro să performeze mai bine decât „frații” săi de la Oppo. Asta pentru că avem hardware extrem de similar și un software aproape identic, dar Realme a reușit să mă surprindă. GT 2 Pro nu este chiar cel mai performant telefon de pe piață, însă se apropie foarte mult de maximum posibil în prezent, conform testelor de performanță. Nu doar că acesta întrece cu până la 20% scorurile OnePlus 10 Pro și Oppo Find X5 Pro (review) în majoritatea testelor, dar reușește să le mențină pentru mai mult timp.
Chiar dacă Realme GT 2 Pro este realizat cu un spate din plastic, care, în teorie, nu conduce căldura la fel de bine, se pare că soluția de răcire internă este semnificativ mai eficientă pe acest model. Asta sau acele modele beneficiază de un strat de software care optimizează performanța și consumul de energie, așa cum am văzut recent pe Samsung. Posibil ca acel sistem de limitare să nu existe pe Realme, ceea ce mi se pare un avantaj major, mai ales când luăm în considerare că GT 2 Pro este cel mai ieftin dintre acestea.
Autonomia lui Realme GT 2 Pro este bună, dar nu impresionantă. Cu un acumulator mare, de 5.000 mAh, telefonul poate oferi o zi întreagă de utilizare, cu 5-6 ore de utilizare cu ecranul pornit. Totuși, la fel ca celelalte modele de la Oppo și OnePlus, acesta se încarcă extrem de repede. Cu adaptorul de priză din pachet, încărcarea completă se face în aproximativ jumătate de oră. Astfel, pentru încărcări rapide de urgență, când ai nevoie să pleci repede, poți încărca 40-50% în 10-15 minute.
Ce pierzi la GT 2 Pro este încărcarea wireless, pe care probabil că mulți nu o folosesc oricum. Totuși, încărcarea wireless bilaterală începe să fie un avantaj major pentru încărcarea unei perechi de căști sau a unui ceas inteligent, deci poate fi un dezavantaj pentru cei care s-au obișnuit să o folosească pe alte telefoane. Nu ne putem însă aștepta la astfel de capabilități pe telefoane considerate totuși „flagship de buget”.
La capitolul software am avut cel mai mare deja-vu din ultima vreme. Chiar dacă aici avem de a face cu RealmeUI, iar Oppo folosește ColorOS, cele două versiuni de software sunt aproape identice. Meniurile sunt extrem de similare cu cele pe care le-am văzut pe Find X5 Pro, cu majoritatea setărilor în aceleași locuri. Este greu de ignorat această legătură strânsă între companii, în ciuda faptului că acestea neagă că ar face parte din același conglomerat chinez, BBK Electronics.
Singurele diferențe notabile între ColorOS și RealmeUI sunt culorile alese pentru accentele din meniuri (verde la Oppo și albastru la Realme). Până și reclamele din meniu sunt similare, chiar dacă Oppo Find X5 Pro costă aproape dublu la raft. Pe un telefon mai ieftin, aplicații preinstalate sunt însă la ordinea zilei. Avem Facebook, Amazon Shopping, Booking, LinkedIn și PUBG Mobile preinstalate, pe lângă toate aplicațiile Google și Realme. Din fericire, nu sunt foarte multe aplicații dublate.
Interfața Realme UI este destul de aerisită, și apropiată de cea de la Google. Am apreciat și faptul că ai de ales la configurarea inițială între butoane de navigație și gesturi. Alți producători uită să te întrebe și încă folosesc implicit în 2022 cele trei butoane.
Chiar dacă este mai ieftin, GT 2 Pro va primi tot trei actualizări de sistem din partea Realme, cu patru ani de actualizări de securitate. De altfel, aceasta este perioada standard oferită acum de majoritatea producătorilor. Nici măcar Google nu oferă mai mult. Singura companie care s-a angajat la actualizări de sistem pe o perioadă de 4 ani este Samsung.
GT 2 Pro este un smartphone surprinzător și din alte puncte de vedere. De exemplu, senzorul de amprentă, care mi-a dat bătăi de cap pe OnePlus 10 Pro, funcționează mult mai bine pe modelul Realme. Acesta este rapid și consistent în utilizare, mai stabil decât era cel OnePlus chiar și după update-ul care trebuia să îmbunătățească performanța. Desigur, este un senzor optic clasic, integrat în ecran, deci este necesară ceva mai multă precizie pentru a atinge poziția corectă.
Difuzoarele stereo, care pe OnePlus și Oppo mi s-au părut dezamăgitoare, se potrivesc mai bine pe Realme GT 2 Pro. Par să fie aceleași, care produc un volum ridicat, dar nu extrem de clar, mai ales la intensitate mare. Lipsa frecvențelor joase pronunțate și separarea slabă a frecvențelor medii și înalte nu oferă un sunet extrem de clar, dar nici nu trebuie să o facă. Vorbim despre un telefon din zona mid-range superioară, sau un „flagship accesibil”, nu despre un model premium de peste 1.000 euro.
În timp ce Oppo și OnePlus apelează la tehnologii extra pentru dezvoltarea funcțiilor foto inedite, precum algoritmii de culoare de la Hasselblad, sau procesare de imagine cu un cip dedicat, Realme se bazează doar pe capabilitățile de bază ale hardware-ului disponibil. Avem de a face cu un sistem cu trei camere, asistat de procesorul de imagine integrat de Qualcomm în Snapdragon 8 Gen 1.
GT 2 Pro este echipat cu o cameră principală de 50 megapixeli f/1.8, care pare să fie aceeași pe care o întâlnim și pe Find X5 Pro, alături de un senzor ultra-wide de 50 megapixeli, pe care l-am mai întâlnit pe OnePlus 10 Pro. Ultima cameră este una de 3 megapixeli, care este echipată cu obiectivul telemacro, cu mărire de până la 40x. Această cameră a debutat pe Oppo Find X3 Pro anul trecut. Astfel, avem un soi de „best of” al camerelor Oppo și OnePlus, cu rezultate peste așteptări.
Camera principală oferă o plajă dinamică bună pe timp de zi, putând capta detalii bune atât în zonele luminate, cât și în umbră. Culorile sunt parcă puțin prea saturate atunci când folosești detecția de scenă cu AI, iar cadrele puțin supraexpuse, dar sunt aproape gata de a fi publicate pe rețele de socializare, fără prea multe editări. Din lipsa unei camere cu zoom, Relame GT 2 Pro face zoom 2x tot pe camera principală, printr-un crop pe senzor. Rezultatele sunt decente, dar nu impresionante. Pe timp de noapte avem o situație similară. Modul nocturn de la Realme este decent pe camera principală, dar nu poate să facă minuni cu cea ultrawide, iar zoom-ul rămâne doar un crop de pe camera principală și în acest mod.
Camera ultrawide este însă identică cu cea de pe OnePlus 10 Pro, cu mod la 150 grade în două moduri: fie pe format fisheye, fie pe format larg cu distorsiuni vizibile. Există, desigur, și un mod ultra-wide obișnuit, cu unghi mai modest și corecție foarte bună a distorsiunilor. Aceasta se străduiește cu greu să rezolve detalii decente chiar și în lumina zilei, dar oferă o perspectivă destul de largă încât să nu conteze atât de mult.
În cele din urmă, camera telemacro este cea care va stimula creativitatea multora, cel puțin la început. Este un „gimmick” distractiv, fiind interesant să pui camera pe tot felul de suprafețe pentru a le vedea în mare detaliu așa cum nu le-ai mai văzut până acum. Fotografierea în acest mod este însă destul de complicată, întrucât are o zonă de focalizare foarte restrânsă, iar orice mișcare poate să ducă la o imagine mișcată sau nefocalizată corespunzător. Totuși, ești ajutat de cele două blitz-uri, de-o parte și de alta a camerei macro, dar trebuie să ai mâini foarte stabile pentru a realiza fotografii bune la „microscop”.
Mi se pare că această cameră este bună în special pentru a realiza noi fundaluri de ecran, putând capta multe „peisaje” abstracte de la apropiere. Poți crea un wallpaper chiar și din ceva banal precum apropierea camerei de materialul unei bluze. Poți chiar și să filmezi în acest mod, dar numai la rezoluție 720p.
Totuși, spre diferență de Find X5 Pro, care se limitează la rezoluție 4K pentru filmare, Realme GT 2 Pro poate filma în 8K, la fel ca OnePlus 10 Pro. Dacă vrei însă să filmezi cu toate camerele în 4K, ești limitat la 4K 30 FPS. Doar camera principală filmează în 8K 24 FPS și 4K 60 FPS și nu există un mod 4K 120 FPS. De asemenea, nu există modul acela de „super” stabilizare pentru filmare, iar în lipsa procesorului MariSilicon X, filmările pe lumină slabă vor fi la o calitate mai slabă. Chiar și așa, stabilizarea în 4K 30 FPS mi s-a părut decentă, având în continuare o stabilizare electronică de calitate, care compensează bine pentru micro-mișcări.
Dacă aveți în plan să cumpărați fie OnePlus 10 Pro, fie Oppo Find X5 Pro anul acesta, aș sugera să luați în considerare și Realme GT 2 Pro. Aceste trei modele sunt foarte similare, însă fiecare are avantajele și dezavantajele sale. GT 2 Pro, de exemplu, nu are rezistență la apă, încărcare wireless și nici construcție cu sticlă pe spate. Totodată, din testele realizate în ultimele câteva săptămâni, acesta este mai performant în decât celelalte două și vine cu camere decente, dar nu extraordinare și o cameră „distractivă”.
OnePlus 10 Pro vine cu o construcție premium și încărcare wireless, însă tot nu oferă rezistență la apă, iar funcțiile „Hasselblad” sunt departe de a fi importante pentru majoritatea utilizatorilor. În cele din urmă, Find X5 Pro oferă cea mai performantă cameră dintre toate, plus rezistență la apă și un procesor de imagine exclusiv, dar este mult mai scump.
În funcție de ce contează mai mult pentru tine, poți alege oricare dintre aceste modele. Toate vor oferi oe experiență de utilizare da calitate în 2022, însă diferențele de preț dintre ele mi se par greu de justificat. Platforma hardware este aceeași, în mare parte, iar software-ul este extrem de similar pe toate trei. De asemenea, cel mai ieftin dintre ele s-a dovedit a fi cel mai performant în teste. Dar testele sunt mai puțin importante când pun în balanță faptul că toate mi-au oferit o experiență de utilizare foarte fluidă, fără probleme de performanță și fără bug-uri software. Totuși, dacă ar fi să aleg unul singur, aș alege GT 2 Pro, în special datorită prețului, compromisurilor minime, și în special ecranului plat, care este mai plăcut în utilizare, pentru mine.