Parte din strategia “Dual-platform Dual-flagship” a producătorului asiatic, Realme GT Neo schimbă chipsetul Qualcomm pe unul furnizat de MediaTek.
Astfel, dacă Realme GT 5G oferă una dintre cele mai rapide implementări Snapdragon 888, GT Neo mizează mai mult pe capabilitățile foto pentru atragerea de cumpărători.
Chiar dacă nu poate concura cu SD888 în privința performanței brute, soluția Dimensity 1200 folosită de Realme GT Neo este totuși vârful de gamă MediaTek, un chipset realizat folosind procesul de fabricație pe 6nm oferit de TSMC.
Dimensity 1200 vine cu suport ray tracing pentru jocuri next-gen, performanțele sale fiind date de un CPU cu nuclee Cortex-A78 (3Ghz+2.6 GHz) + Cortex-A55 (2.0GHz). Nu lipsește nici modemul 5G, soluția aleasă oferind însă doar acces în rețele din banda sub-6Ghz (fără mmWave). Asta se traduce în viteze de transfer ceva mai mici, dar fără compromisuri în ce privește acoperirea oferită (tehnologia mmWave este una cu acoperire extrem de scurtă). Lista dotărilor este completată cu suport Wi-Fi 6, Bluetooth 5.2, HDR10+, decodare video 4K/60fps și AV1, plus un procesor AI dedicat. Acesta asigură funcții precum AI Panorama Night Shot, AI Multi-Person Bokeh, AI Noise Reduction și AI SDR-to-HDR.
Apărut deja în catalogul GeekBench, GT Neo (nume de cod RMX3031) vine echipat cu 6GB memorie RAM și versiunea Android 11. Telefonul obține un scor de 975 puncte în testul single-core și 3340 puncte în cel multi-core, comparabil dispozitivelor bazate pe Snapdragon 870 și Exynos 1080.
Confirmat chiar de președintele companiei, Francis Wang, Realme GT Neo va fi lansat în data de 31 martie cu prețul de 307 dolari, valabil însă pentru magazinele din China.