Realme, brandul de buget de la Oppo, pare să continue să adopte tehnologii noi într-un ritm alert. După ce anul trecut a anunțat Realme GT drept primul smartphone cu Snapdragon 888, model care a reușit să ajungă și pe piață drept cel mai ieftin telefon cu acest procesor, se pare că Realme GT2 va păstra această tradiție. Noile zvonuri referitoare la următorul model sugerează că va fi primul telefon care folosi chipset-ul Snapdragon 895, pe care Qualcomm l-ar putea anunța în luna decembrie.
Suntem abia la jumătatea anului 2021, deci o lansare în decembrie este încă departe, însă 91mobiles a publicat informații neoficiale despre Realme GT2. Acesta va fi cel mai probabil anunțat oficial în cadrul Qualcomm Summit, care are loc la începutul lunii decembrie. Aici vedem de obicei primele dispozitive echipate cu noile procesoare ale companiei, cât și tehnologiile pe care le vom vedea integrate în acestea în următorul an.
Snapdragon 895 va fi următorul model de chipset high-end de la Qualcomm, care se zvonește că va folosi un proces de fabricație pe 4nm, cât și nuclee de generație nouă de la ARM, pentru un aport semnificativ de performanță față de generația actuală.
Au apărut de curând zvonuri despre un model Realme GT Master Edition, dar acela pare să fie un smartphone diferit de GT2. Nu numai că acela va apărea pe piață cel mai probabil înaintea anunțului Snapdragon 895, dar va fi probabil și un model mai scump, orientat către fotografie. Se pare că partenerul companiei pe partea de fotografie va fi chiar Kodak (de asemenea o companie cu branding pe culoarea galbenă).
Realme există de câțiva ani buni pe piață, însă abia acum pare să încerce să se dezvolte mai agresiv în afara Chinei și Indiei. Acesta ar putea deveni un brand puternic pe piața din Europa, dacă va continua să ofere smartphone-uri performante la prețuri accesibile, așa cum a făcut cu cele câteva modele lansate până acum.
sursa: 91mobiles, via Phone Arena