Realme XT: telefonul cu cameră de 64 megapixeli care porneşte de la 200 euro

13.09.2019
Realme XT: telefonul cu cameră de 64 megapixeli care porneşte de la 200 euro

Xiaomi nu mai este singura companie care livrează un smartphone cu cameră de 64 megapixeli. Realme, o companie care s-a separat anul trecut de Oppo, a anunţat pentru piaţa din India un nou smartphone mid-range care promite performanţă foto ridicată şi finisaje premium într-un pachet atractiv. Fiind un smarpthone care debutează în India, Realme XT este şi foarte ieftin, modelul de bază pornind de la un preţ de aproximativ 200 de euro.

Noul Realme XT face parte din categoria de produse aproape incredibile atunci când raportăm ceea ce oferă la ceea ce primim în Europa la preţuri similare. Vorbim despre un dispozitiv cu ecran Super AMOLED de 6,4”, decupat În partea de sus pentru a găzdui camera frontală, cu rezoluţie Full HD+ (2.340 x 1.080 pixeli). Acesta are la bază noul chipset mid-range de la Qualcomm, modelul Snapdragon 712 pe 10nm, şi vine în configuraţii de 4, 6 sau 8 GB cu stocare de 64 sau 128 GB pe suport UFS 2.1.

Pe lângă aceste specificaţii deja destul de ridicate pentru un telefon ieftin, vin şi alte detalii precum sticlă Gorilla Glass 5 pe ambele părţi, încărcare rapidă a acumulatorului de 4.00 mAh la 20W prin adaptorul VOOC (tehnologia de încărcare rapidă de la OPPO), cât şi un senzor de amprentă integrat în ecran.

Camera foto este însă elementul care iese din tiparele smartphone-urilor de buget de până acum. Aceasta este echipată cu un senzor principal de 64 MP f/1.8 produs de Samsung, modelul GW1, folosit şi de Xiaomi de curând. Acesta are o suprafaţă mai mare cu 34% decât senzorul Sony IMX586, folosit de majoritatea smarpthone-urilor din ultima perioadă şi captează fotografii la 16 megapixeli prin tehnologia „pixel binning”. Totuşi, Realme XT oferă şi posibilitatea capturii la rezoluţie completă de 9.216 x 6.912 pixeli. Lângă acest senzor au fost amplasaţi alţi trei: unul de 8 megapixeli cu obiectiv ultra-wide la 119 grade, o cameră de adâncime de 2 megapixeli şi încă o cameră de 2 megapixeli pentru fotografii macro.

Preţul de pornire de 15.999 rupii pentru varianta 4+64 GB este de numai 200 de dolari, în timp ce modelul imediat superior, 6 + 64 GB costă echivalentul a 215 euro. Varianta de top, cu 8 GB RAM şi 128 GB ajunge la 240 euro. Realme XT ajunge în magazinele din India pe 16 septembrie şi probabil că va fi lansat şi în alte regiuni în viitorul apropiat. Alături de acest model, Realme lansează şi câteva accesorii ieftine: căştile Realme Buds Wireless la 23 euro, o husă de 5 euro pentru modelul Realme XT şi un acumulator extern cu încărcare rapidă la 18W de 10.000 mAh la 16 euro.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult