Apărut mai întâi în arhiva autorității chineze TENAA, responsabilă cu certificarea echipamentelor de comunicații wireless, Redmi Note 9 primește acumulator de 5000 mAh, ecran de 6.53 inch și un chipset ceva mai slab decât modelul Pro.
Identificat cu numele de cod M2003J15SC, noul model păstrează rezoluția FHD+ și aceeași capacitate de acumulator, dar fine într-o carcasă puțin mai compactă și camere foto mai puțin sofisticate.
Redmi Note 9 vine echipat cu o cameră frontală de 13MP şi quad-camera la partea din spate, având senzor principal de 48MP, cameră ultra-wide de 8MP, cameră macro şi senzor ToF de 2MP, util pentru aplicarea efectelor de profunzime în pozele tip portret.
Listat cu o capacitate de 5020mAh, acumulatorul este asista cu funcție de încărcare rapidă și un adaptor AC capabil să furnizeze o putere de 22.5W prin cablul USB-C, ceva mai mult decât este oferit în mod uzual la acest segment de preț.
Redmi Note 9 – specificații neoficiale:
Ecran: 6.53-inch (2340 × 1080 pixels) Full HD+, protecție Corning Gorilla Glass 5
Cu siguranță, principalul element distinctiv este chipsetul folosit, Redmi Note 9 alegându-se cu o soluție MediaTek Helio G80, având CPU octa-core la 2.0GHz.
Lista dotărilor este completată cu senzor de amprente la partea din spate, transmițător infraroșu pentru funcția de telecomandă, modul radio FM și o versiune de Android 10 personalizată cu interfața MIUI 11.
Carcasa de tip unibody este recomandată drept rezistentă la praf şi stropirea cu apă.
Redmi Note 9 este așteptat în versiuni de culoare albastră, alb, negru, verde, roz, roșu și alb, debutul în piețele asiatice urmând să aibă loc în cursul lunii mai. Deocamdată, nu sunt disponibile informații privind o eventuală lansare în piețele occidentale.