Lansată în câte trei versiuni pentru piața din India și China, seria Redmi Note 9 va avea curând și o versiune 9T, disponibilă în magazinele Europene.
Orientată către segmentul de buget, familia Redmi Note 9 va avea și o ediție 5G adresată consumatorilor europeni. Apărând ca un rebrand al modelului 5G lansat deja pentru piața din China, Redmi Note 9T va fi prezentat pe data de 8 ianuarie.
Noul smartphone vine cu ecran LCD FHD+ de 6.53 inch și chipsetul MediaTek Dimensity 800U 5G, ajutat cu 4GB, 6GB sau 8GB memorie RAM. Interesant este că varianta pentru China nu este disponibilă și în versiune cu 4GB RAM.
Configurația foto este de tip triple-camera, având senzor principal de 48MP, cameră ultra-wide de 8MP și senzor DoF de 2MP.
Telefonul este așteptat cu acumulator de 5000mAh și tehnologie de încărcare rapidă (22.5W prin cablul USB-C.), senzor de amprentă pe lateralul carcasei și slot pentru card microSD.
Lansat în luna aprilie 2020, chipsetul Dimensity 800U este produs folosind procesul de fabricație pe 7nm și este una dintre primele soluții pentru telefoane accesibile cu 5G. Acesta include un CPU cu două nuclee Cortex-A76 la 2.4GHz și șase nuclee Cortex-A55 la 2.0GHz. Accelerarea grafică este asigurată cu un nucleu Mali-G57 MC3, suportând ecrane FHD+ cu rată de refresh la 120Hz. Chip-ul suportă filmare 4K la 30fps și camere foto de până la 64MP. Modemul 5G integrat suportă inclusiv configurații dual-SIM 5G.
Testat deja cu benchmark-ul Geekbench, Redmi Note 9T apare cu versiunea Android 10 și obține un scor 598 / 1760 puncte (single/multi-core).