La începutul acestui an, Samsung a prezentat procesorul Exynos 5 Octa, primul cip pentru telefoane mobile şi tablete care oferea o arhitectură cu 8 nuclee într-o combinaţie big.LITTLE 4+4. Problemele de disponibilitate şi de arhitectură au limitat utilizarea acestui model, însă Samsung revine acum cu o versiune îmbunătăţită.
Procesorul Exynos 5 Octa anunţat în ianuarie, care a fost cunoscut şi sub numele Exynos 5410, a fost primul model care a implementat designul big.LITTLE de la ARM, oferind astfel o platformă de procesare cu opt nuclee care sunt împărţite în două grupuri de câte patru. Prin combinaţia dintre puternicele nuclee ARM Cortex-A15 dintr-un grup şi economicele ARM-Cortex-A7 din grupul secundar, Samsung a încercat să ofere o eficientă energetică superioară modelelor tradiţionale quad-core.
Acest interesant cip a avut însă o problemă importantă de design deoarece magistrala de date CoreLink CCI-400, care ar fi trebuit să unească cele două blocuri cu patru nuclee şi să permită sincronizarea datelor din memoria cache, nu a funcţionat corespunzător. În consecinţă, Samsung a blocat utilizarea acesteia, procesorul fiind nevoit să folosească mai lenta şi mai puţin eficienta memorie RAM pentru sincronizarea memoriei cache în momentul comutării procesării între cele două grupuri de nuclee. Din acest motiv, implementarea sa pe telefonul Galaxy S 4, unicul model care l-a folosit, a fost redusă, acesta ajungând pe cele mai multe pieţe cu un procesor Qualcomm Snpdragon 600.
Noul Exynos 5 Octa, care poartă numele de cod Exynos 5420, repară însă această problema şi aduce o serie de îmbunătăţiri. Folosind aceeaşi arhitectură, acesta ridică frecvenţele maxime ale nucleelor Cortex-A15 de la 1,6 GHz la 1,8 GHz şi pe cele ale nucleelor Cortex-A7 de la 1,2 la 1,3 GHz, fiind totodată compatibil şi cu mai rapidele memorii LPDDR3-1866. O schimbare interesantă este abandonarea nucleului grafic PowerVR SGX544MP3, prima colaborare cu Imagination Technologies de la modelul Exynos 3110 încoace. Samsung a ales să revină la procesoarele grafice ARM, implementând în noul chip o soluţie ARM Mali-T628 într-o configuraţie cu şase nuclee.
Prin ridicarea frecvenţelor de tact a nucleelor, mărimea lăţimii de bandă şi, probabil, rezolvarea problemelor cu magistrala CCI-400, Samsung promite o performanţă de procesoare îmbunătăţită cu 20 de procente. Schimbarea procesorului grafic este mult mai impresionantă, aceasta promiţând o dublare a performanţelor oferite de soluţia PowerVR.
Noul Exynos 5 Octa va fi disponibil începând cu luna august, acesta urmând să fie prezentat, cel mai probabil, împreună cu viitorul telefon Galaxy Note III.