Samsung ar putea pregăti un senzor foto de 200 megapixeli pentru anul 2021

11.01.2021
Samsung ar putea pregăti un senzor foto de 200 megapixeli pentru anul 2021

Probabil că noile modele de smartphone-uri din gama Galaxy S21 nu vor păstra prea multe surprize la capitolul performanță foto, întrucât leak-urile prezintă module de cameră similare cu cele de anul trecut, însă asta nu înseamnă că divizia de camere foto a companiei nu dezvoltă noi soluții. După ce a introdus senzorii de 108 megapixeli anul trecut, Samsung ar putea lansa în 2021 un nou senzor ISOCELL de 200 megapixeli.

Senzorul Samsung de 200 megapixeli ar putea fi lansat în următoparele câteva luni

Conform Ice Universe, leaker cu renume pe Twitter, Samsung este pe cale să lanseze un senzor foto „inovator”, pe lângă alte soluții performante în 2021. Un senzor foto de 200 megapixeli ar putea deschide noi posibilități în fotografia pe smartphone, printre care am putea enumera zoom mai performant, creșterea nivelului de detalii din fotografii, sau scăderea zgomotului de imagine în lumină slabă, datorită tehnologiilor de pixel binning.

Totuși, reprezentanții Samsung au vorbit în 2020 despre atingerea unui număr și mai mare de pixeli pe un senzor foto, de până la 600 megapixeli. Astfel de senzori ar putea egala capacitatea umană de a distinge detaliile din imagini, în timp ce ar putea avea aplicații practice în multe industrii, precum cea a echipamentelor de supraveghere.

În locul multiplelor camere care să acopere multiple unghiuri, ai putea folosi o singură cameră cu un obiectiv cu deschidere largă, care să poată face zoom digital fără să afecteze calitatea. Am văzut deja soluții similare cu senzori de 200 de megapixeli de la companii concurente, iar rezultatele sunt deja impresionante.

Se zvonește că Samsung pregătește un senzor de 200 megapixeli cu suprafață mare pentru smartphone-uri, însă probabil că va trebui să așteptăm până în 2022 pentru a-l vedea în acțiune, întrucât telefoanele din 2021 au cel mai probabil configurațiile deja stabilite, iar seria Note, care urmează să fie lansată în toamnă, este de obicei una iterativă, nu evolutivă.

sursa: Twitter

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult