Samsung brevetează un smartphone cu aparat foto modular

14.12.2015
Samsung brevetează un smartphone cu aparat foto modular

În ciuda faptului că smartphone-urile modulare sunt doar un concept netestat pe piaţă, multe companii încearcă să aibă o prezenţă în acest spaţiu. Google a cumpărat Project Ara şi promite să îl lanseze în 2016, iar alte companii caută fonduri pentru realizarea unor smartphone-uri similare. Samsung pare să fie următorul jucător important în această categorie, brevetând un concept de smartphone care ar putea integra componente interschimbabile.

Desigur, strategia Samsung de a lansa multiple modele de smartphone de-a lungul anului nu ar mai fi profitabilă într-o lume în care compania lansează telefoane upgradabile. Astfel, conceptul său de smartphone modular include doar un modul de cameră care poate fi detaşat şi schimbat cu un altul. Restul componentelor precum procesorul, memoria RAM şi display-ul rămân astfel la acelaşi nivel. Se pare că planul companiei este să ofere diverse tipuri de cameră pentru telefoanele compatibile, în funcţie de necesităţile utilizatorilor.

Samsung a dus însă această idee la un nivel superior. Nu numai că doreşte să integreze mai multe modele de cameră cu diverşi senzori şi obiective în smartphone-uri, ci doreşte să ofere posibilitatea de a ataşa chiar o montură pentru obiective, asemeni aparatelor foto DSLR şi mirrorless. Astfel, folosind procesorul de imagine din smartphone şi un senzor de dimensiuni mari, smartphone-urile ar putea în sfârşit să ofere capabilităţi apropiate de cele ale aparatelor dedicate. Desigur, o astfel de soluţie nu ar fi destinată către orice categorie de utilizator. Adăugarea unei camere dedicate ar ridica semnificativ preţul smartphone-ului, iar obiectivele detaşabile sunt destul de scumpe, indiferent de producător şi tipul camerei.

Desigur, Samsung nu a făcut decât să breveteze un concept de smartphone, iar existenţa acestor documente nu înseamnă automat că un astfeld e produs va ajunge pe piaţă în viitorul apropiat sau îndepărtat. Cert este că Samsung se pregăteşte de un posibil viitor în care telefoanele modulare devin populare.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult