Samsung a pornit deja testarea One UI 2, interfaţa sa proprietară pentru Android 10, care va fi lansată cândva în următoarele câteva săptămâni pe modelele Galaxy S10 şi Note10. În timp ce aceasta va permite utilizatorilor să beneficieze de avantajele celei mai recente versiuni a sistemului de operare de la Google, aceasta adaugă şi o funcţionalitate nouă pentru camera frontală, inspirată de la Apple din noul iOS 13. De altfel, versiunea beta vine şi cu o problemă destul de mare pentru unii utilizatori.
Apple a prezentat în septembrie pe scenă o nouă funcţie prezentă pe noile modele iPhone 11, disponibilă pentru prima dată pe camera frontală a dispozitivelor: Slofies. Adică posibilitatea de a înregistra clipuri „selfie” în slow-motion. Termenul a fost ridiculizat de multă lume imediat după anunţ, iar funcţia pare să fie cea mai puţin interesantă dintre toate. Se pare însă că Samsung crede că este o adiţie importantă pentru a concura mai bine cu noile modele de iPhone, aşa că o va integra în One UI 2, aceasta fiind deja prezentă în meniul camerei în varianta beta.
Testarea versiunii beta de One UI 2 pe Galaxy S10 şi Note10 va fi extinsă în curând în mai multe regiuni, primele teste fiind disponibile doar în Coreea de Sud, Germania şi alte câteva ţări. Aderarea la programul de testare se face prin intermediul aplicaţiei Samsung Members, dacă această opţiune există în regiunea respectivă. În România nu au început încă testele de One UI 2 cu Android 10.
Din fericire, faptul că update-ul la One UI 2 beta este încă indisponibil în multe regiuni, face ca problemele pe care utilizatorii care testează această versiune să rămână limitate. Se pare că există un bug care face imposibilă deblocarea telefonului după un restart. Nicio metodă de deblocare nu mai funcţionează în anumite situaţii, fiind imposibilă introducerea unui PIN, a unui şablon personalizat sau a unei parole.
O rezolvare temporară ar fi deblocarea prin funcţionalitatea Find My Mobile, dar aceasta trebuie să fie deja setată înainte de repornirea telefonului. De asemenea, o altă soluţie pentru cei care au acest software deja instalat este să nu restarteze telefonul. Asta implică şi păstrarea lui pornită permanent, deci să aibă mai multă grijă cu consumul de energie pentru a evita descărcarea completă a acumulatorului.