Samsung dezvoltă propriile nuclee de procesare, alternativă la soluțiile ARM

07.03.2023
Samsung dezvoltă propriile nuclee de procesare, alternativă la soluțiile ARM

Cel mai probabil, decizia Samsung de a selecta un chipset Qualcomm pentru toate versiunile Galaxy S23 este doar un „compromis” temporar, menit să câștige timp pentru dezvoltarea unui chipset cu totul nou.

Potrivit informațiilor obținute din surse apropiate companiei sud-coreene, Samsung ia exemplul Apple dezvoltând propriile nuclee de procesare, care să echipeze chipseturi de creație proprie și, de ce nu, chipseturile altor producători interesați să le folosească sub licență. Practic, Samsung țintește să devină un competitor pentru ARM, principalul furnizor de arhitecturi pentru procesoarele care echipează vasta majoritate a chipseturilor pentru telefoane cu Android.

Interesant este că prima parte a acestui plan vizează lansarea unui nou chipset sub brandul Galaxy, punând capăt colaborării cu Qualcomm și edițiilor de chipseturi „for Galaxy”. Așteptat în anul 2025 și echipat tot cu nuclee ARM, chipsetul rezervat pentru telefoane Samsung high-end va reprezenta doar o etapă intermediară, care livrează multe dintre optimizările gândite de sud-coreeni (ex. procesare imagine, accelerare AI). Însă la partea de performanță, potențialul maxim ar urma să fie atins abia din anul 2027, prin integrarea unor nuclee de procesare complet noi, create de Samsung.

Cert este că Samsung nu se află la prima încercare de acest fel, compania încercând să dezvolte o alternativă la familia de nuclee Qualcomm Krait. Denumit Mongoose, proiectul nu a reușit să depășească stadiul testelor de laborator și a fost în cele din urmă abandonat, procesoarele rezultate nereușind să livreze performanțele așteptate în condiții adecvate de temperatură și eficiență a consumului de energie.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult