Acum un an de zile, Samsung a surprins utilizatorii lansând terminalul cu cel mai mare ecran disponibil la acea dată, Galaxy Note, iar la întrebarea dacă avem de-a face cu un smartphone sau cu o tabletă nu a putut răspunde nici producătorul, care a preferat să folosească dilema ca slogan de marketing. După exact un an, terminalul, căruia mulţi nu-i vedeau utilitatea dar care s-a vândut în peste 5 milioane de exemplare, a primi o actualizare: Galaxy Note II.
Lansat în cadrul IFA Berlin 2012, noul Galaxy Note II este o evoluţie a modelului anterior care a preluat pe drum şi o parte din schimbările de design hardware şi software introduse de sud-coreeni odată cu modelul Galaxy S III, fără a pierde însă nimic din caracteristicile şi opţiunile modelului original.
Dacă prima iteraţie a oferi un ecran de 5,3″, noul Note II face un salt la diagonala de 5,55″. Acest lucru nu trebuie să sperie pentru că, spre deosebire de Galaxy Note, care a oferit un ecran cu raport 16:10, noul terminal a adoptat un format 16:9, ceea ce a permis chiar reducerea lăţimii acestuia cu 2,5 milimetri. Evident, Galaxy Note II rămâne un terminal extrem de mare indiferent cum l-am privi, însă reducerea lăţimii îl face ceva mai uşor de ţinut în mână decât modelul anterior, iar înălţimea s-a mărit cu doar 4 milimetri graţie unei utilizări mai bune a spaţiului măştii frontale.
Elementele preluate de la faimosul Galaxy S III sunt evidente chiar şi la o privire fugară, remarcându-se textura materialului plastic, grila simplă a difuzorului, LED-ul voluminos pentru semnalizare, butoanele laterale de mici dimensiuni Power/Lock sau volum şi capacul posterior, fabricat dintr-un material plastic subţire acoperit cu o pulbere ceramică glazurată. Spre deosebire de Galaxy S III, Note II păstrează însă rama mediană cu grosime constantă, acoperită acum cu o vopsea care se asortează mai bine cu restul carcasei, şi, evident, locaşul celebrului stilou electronic S-Pen.
Acoperită integral cu un strat protector Gorilla Glass 2, partea frontală este simplă, unicul buton Meniu fiind însoţit de două butoane funcţionale iluminate care sunt complet camuflate în rama ecranului. Carcasa este ranforsată de banda mediană din material plastic rigid, structura de rezistentă fiind completată de carcasa internă din material plastic solid, care are şi rolul de a rigidiza capacul posterior.
Acesta din urmă este, de altfel, şi singurul punct nevralgic major al construcţiei terminalului. Capacul este construit dintr-o foaie foarte subţire de plastic, care nu este nici măcar fabricată din materialul poros şi flexibil întâlnit la Galaxy S III şi Galaxy S III Mini, şi este singurul element care emite sunete în momentul torsiunii. Trebuie să-i acordăm totuşi producătorului circumstanţe atenuante – terminalul are deja o greutate impozantă de 183 de grame, o carcasă ceva mai solidă riscând să o ridice mult peste limitele suportabilului.
Smartphone, phablet sau cum aţi dori să-i spuneţi, Galaxy Note II se apropie cel mai mult ca spirit de PDA-urile de acum un deceniu. Prea mare, cam greu şi incomod, acesta nu este un terminal pentru cei care doresc doar un terminal inteligent, ci un instrument de lucru pentru cei care citesc mult sau editează fişiere Office şi au nevoie de un spaţiu cât mai amplu de afişare. Evident, în numele acestei utilităţi maximizate se fac şi compromisuri, iar acestea trebuie acceptate doar de cei care au cu adevărat nevoie de ele. Pentru restul utilizatorilor, Galaxy S III este o alegere mult mai bună.
Ecran: 5,55″, 1280 x 768 pixeli, Super AMOLED, Gorilla Glass 2
Sistem de operare: Android 4.1
Chipset: Samsung Exynos 4412
Procesor: ARM Cortex-A9, quad-core, 1,6GHz
GPU: ARM Mali-400 MP
RAM: 2GB
Memorie: 16/32/64 GB (4GB rezervaţi)
Card: MicroSD
3G: HSDPA 850/900/1900/2100
WiFi: 802.11 a/b/g/n, Wi-Fi Direct
Bluetooth: 4.0
GPS: Da, GLONASS
USB: microUSB 2.0
Cameră foto: 8MP, înregistrare 1080p, stabilizare
Cameră frontală: 1,9MP
Baterie: 3100 mAh
Dimensiuni: 151.1 x 80.5 x 9.4 mm
Greutate: 183 grame
Altele: NFC, Micro SIM, FM,
Ecranele AMOLED cu matrice de supixeli PenTile sunt criticate de utilizatori din cauza artefactelor pe care această aranjare le provoacă. Samsung nu a reuşit să producă încă un panou HD Super AMOLED Plus, însă noua aranjare a subpixelilor din matricea ecranului folosit de Galaxy Note II este o soluţie ingenioasă care rezolvă multe probleme.
Faţă de clasica aranjare liniară RGBG a unei matrici PenTile, panoul HD Super AMOLED fabricat de Samsung pentru acest terminal foloseşte un grup format din subpixelii orizontali roşu şi verde, care este însoţit de un pixel albastru cu dimensiune dublă şi orientare verticală. Producătorul a reuşit să reducă astfel suprafaţă ocupată de subpixelii necesari pentru afişarea oricărei culori, mărind astfel rezoluţia reală a ecranului. Pentru comparaţie, ecranul HD Super AMOLED folosit de terminalul Galaxy S III, care are aceeaşi rezoluţie de 1280 x 720 pixeli dar o matrice standard PenTile, oferă doar 1.843.000 de subpixeli, în timp ce Galaxy Note II oferă 2.764.000 de subpixeli.
Chiar dacă definiţia teoretică a scăzut uşor faţă de primul model Note, aceasta fiind acum de 265 ppi, saltul tehnologic se reflectă direct asupra lizibilităţii, ecranul HD Super AMOLED oferit de Galaxy Note II oferind un text clar, comparabil cu cel oferit de un ecran cu matrice RGB. Ca orice panou AMOLED, acesta oferă prestaţii excelente la capitolele nivel de negru, contrast şi unghiuri de vizibilitate. Luminozitatea maximă nu este însă impresionantă, iar calibrarea Samsung lasă de dorit, ecranul având o temperatură prea mare iar culorile părând prea reci.
După cum deja cititorii ştiu, ecranele AMOLED au păcătosul obicei de a afişa culori prea saturate. La fel ca în cazul modelului Galaxy S III, Note II oferă însă nişte profiluri de culoare cu care poate îmblânzi acest comportament. Modul Dynamic exagerează şi mai mult cu saturaţia, în timp ce modul Movie reduce prea mult contrastul, însă profilul Natural îmbunătăţeşte naturaleţea culorilor, acestea nereuşind să se egaleze calitatea unui panou IPS dar fiind în mod evident mai apropiate de realitate. Trăgând linia, masivul ecran de 5,55″ este unul dintre cele mai impresionante ecrane disponibile în acest moment pe un terminal mobil.
Galaxy Note II a intrat prea devreme în producţie pentru a se mai putea bucura de noua platformă Exynos 5, însă utilizarea aceluiaşi procesor Exynos 4412 care a fost implementat şi în cadrul modelului Galaxy S III, nu este un dezavantaj atât de mare. Însoţit de un procesor grafic ARM Maili-400 MP, nucleul quad-core ARM Cortex-A9, tactat de data aceasta la 1,6GHz, constituie o platformă hardware redutabilă.
După cum se remarcă din testele de mai jos, Exynos 4412 este unul dintre cele mai rapide procesoare ale momentului, depăşit fiind doar de modelele care folosesc mai noua arhitectură ARM Cortex-A15 sau derivatele ei, iar puterea grafică este depăşită doar de puternicul PowerVR SGX543MP3 folosit de Apple A6.
Această platformă puternica este însoţită de o extrem de o generoasă memorie RAM cu o capacitate de 2GB, stocarea internă venind în versiuni de 16, 32 sau 64GB şi oferind complementar şi un slot MicroSDXC, care poate găzdui carduri cu o capacitate maximă de 64GB. Restul dotărilor sunt cele aşteptate, adică adaptor wireless dual-band 802.11 a/b/g/n, Bluetooth 4.0 şi modem 2G/3G quad-band. După cum se observă, versiunea N7100, care este vânduta în Europa, duce lipsa suportului LTE.
Datorită dimensiunilor impozante ale terminalului, Samsung a avut un spaţiu mai mare de manevră şi a implementat o baterie cu o consistentă capacitate de 3100 mAh. Aceasta nu doar că susţine cu brio consumul suplimentar al ecranului imens si procesorului supratactat, dar oferă o adevărata surpriză faţa de Galaxy S III, care nici el nu a stat deloc rău din acest punct de vedere.
Într-un regim mediu de utilizare care a implicat utilizarea ocazională a conexiunilor 3G şi Wi-Fi, active însă timp de 8 ore fiecare, jumătate de oră de convorbiri, rularea mai multor aplicaţii cu funcţia push activată (Gmail, Twitter, Facebook), captura foto/video, instalarea de aplicaţii şi rularea testelor pentru acest review, Galaxy Note II a oferit o autonomie solidă de 44 de ore, mai mult decât suficientă pentru acoperirea a două zile.
Există însă şi minus – această autonomie a fost obţinută prin setarea de către producător a unui nivel conservator al ajustării dinamice a luminozităţii. Fără ca acesta să fie de-a dreptul meschin, cum a fost cazul modelului Galaxy S III, reglajul automat al luminozităţii este însă suficient de scăzut pentru a deranja unii utilizatori. Ajustarea manuală la 50 de procente nu se răsfrânge foarte mult asupra duratei autonomiei, însă setarea dincolo de 75 de procente va avea un impact vizibil.
Modelul Galaxy Note a suferit din cauza unei implementări lente a interfeţei TouchWiz pe un deja depăşit Android 2.3, însă modelul de faţă rulează de la bun început Android 4.1, peste care Samsung a amplasat şi cea de-a cincea generaţie a interfeţei sale proprietare, lansată odată cu Galaxy S III, cu toate îmbunătăţirile sale estetice şi funcţionale. Acesta a fost deja acoperită în acel moment, iar restul îmbunătăţirilor aduse pe parcurs sunt cele descrise în prezentarea modelului Galaxy S III Mini, cum ar fi Blocking Mode sau modul Easy pentru prezentarea ecranelor sistemului de operare.
Recunoscând faptul că terminalul ar putea fi prea mare pentru unii utilizatori, Samsung a implementat pe acest model setul de opţiuni „One-handed operation”. Afectând doar tastatura Samsung, butoanele interfeţei telefonului, calculatorul şi ecranul de deblocare, acesta oferă elemente grafice cu dimensiuni ceva mai mici, deci şi mai uşor de accesat, care pot fi orientate către ambele părţi ale ecranului, în funcţie de mâna pe care o folosiţi de obicei. Cea de-a doua facilitate particulară acestui model, preluată de la tableta Galaxy Note 10.1, este modul de lucru Split Screen. Astfel, prin apăsarea prelungă a butonului Back, Note II va oferi un ecran lateral cu programele pe care le puteţi trage peste aplicaţia curent deschisă, lucrând astfel cu două ecrane în paralel, însă această opţiune este compatibilă doar cu un set restrâns de programe.
Note II nu se limitează însă doar la aceste modificări, terminalul oferind o serie de opţiuni software noi menită să pună mai bine în valoare S-Pen. Stiloul digital Samsung a devenit mult mai inteligent, acesta putând fi folosit acum pentru captura de ecran, fie ea full screen sau doar pentru o secţiune decupată cu ajutorul lui, iar meniul Quick Command este un launcher util celor folosesc mult acest instrument de control şi au nevoie de multitasking rapid. Alte trei opţiuni interesante sunt Air View, un mod care permite revizualizarea unor imagini sau porţiuni de text atunci când indicatorul S-Pen este lăsat deasupra unui element, facilitate cu o compatibilitate cam redusă la nivelul întregului sistem de operare, opţiunile de deschidere a aplicaţiei pentru notiţe atunci când extrageţi S-Pen şi avertizările sonore atunci când îl rătăciţi iar telefonul pierde contactul cu acesta.
Menţionând şi recunoaşterea scrisului, care a devenit mult mai bună prin implementarea unui digitizor superior pentru ecran şi îmbunătăţirea rutinelor software, trebuie sa tragem linie concluzionând că experienţa oferită de Note II este cea mai bună întâlnit pe un terminal Android particularizat. Dincolo de mici buguri care apar pe ici pe acolo, nu am avut ce reproşa din punct de vedere al vitezei sau stabilităţii, combinaţia hardware şi software fiind excelentă.
Oferind un senzor de 8MP şi un sistem optic cu diafragmă F/2.6, Galaxy Note II preia practic camera foto de la Galaxy S III, aducând însă o serie de îmbunătăţiri software, cum ar fi de pildă captura în rafală, care acum este activată în mod implicit, nemaicerând selectarea profilului dedicat, şi care permite captura a 20 de imagini în circa 6 secunde.
Calitatea imaginilor capturare este foarte bună, aşa cum era de aşteptat. Nivelul detaliilor este bun, culorile au o saturaţie corectă iar expunerea este bine reglată, singurele critici putând fi aduse contrastului puţin cam scăzut. Din fericire, tendinţa de supraexpunere a modelului Galaxy S III pare să fi fost corectată. Modul macro oferă şi el o calitate bună, însă trebuie să fiţi atenţia la rezultate – distanţa de focalizare este de circa 12-15 cm, iar scăderea acesteia va genera imagini neclare, deşi camera va pretinde că a putut focaliza.
Captura video 1080p generează un fişier cu un nivel bun de detalii, susţinut de bitrate-ul de 17Mbps, si un sunet stereo cu o calitate foarte bună. Singura problemă este stabilizarea, care nu prea se face simţită, şi a cărei activare opreşte captura foto concomitentă cu înregistrarea. În ambele cazuri, atât pentru captura foto cât şi cea video, se remarcă focalizarea automată continuă care este rapidă şi precisă.
Aplicaţia camerei este foarte bogată în setări. Pe lângă opţiunile clasice de ajustare a expunerii, sensibilităţii sau metering-ului, aceasta oferă o serie de 12 filtre de post-procesare, un mod de captură HDR bun, captura panoramică cu 8 paşi şi îmbinare rezonabilă a imaginilor, dar care oferă o rezoluţie cam mică, şi, evident, opţiuni multiple de partajare care includ tagging-ul geolocaţiei, prietenilor şi chiar a stării vremii în momentul capturii sau sharing-ul automat.
Având un ecran bun şi spaţios, ar fi fost păcat dacă Galaxy Note II nu ar fi putut deveni un excelent player video portabil. Din fericire, cu excepţiile notabile ale lipsei suportului DTS şi a imposibilităţii schimbării subtitrărilor multiple incluse în containerele MKV sau MP4, produsul Samsung oferă o experienţă excelentă. Playerul oferă suport pentru marea majoritate a codecurilor şi containerelor video, incluzând aici H.264, Xvid şi VC-1 în WMV, MP4 sau MKV, la care se adaugă compatibilitatea cu codecurile audio MP3, AAC, OGG, AC3 şi WMA.
Playerul oferă o serie de setări bogate, cum ar fi subtitrări externe sau interne în format SRT, SUB şi IDX/SUB, inclusiv cu suport pentru diacritice, Pan and Scan simplu, procesare SoundAlive, control independent pentru profilurile de culoare ale ecranului şi luminozitate, redarea automată a fişierelor dintr-un director şi, evident, deja celebra redare video într-o fereastră separată. Difuzorul extern nu este prea grozav pentru redarea muzicii, însă prestaţia în timpul redării mai puţin pretenţiosului ambient sonor din filme este clară şi puternică, Galaxy Note II fiind astfel un partener excelent pentru deplasări.
Calităţile multimedia ale terminalului Samsung nu se limitează însă doar la redarea video, acesta fiind şi un excelent player audio. La fel ca Galaxy S III, acesta oferă o calitate excelentă a decodării şi amplificării, sunetul fiind curat, cu dinamică bună şi lipsit de distorsiuni. Cei care nu sunt mulţumiţi de prestaţia implicită pot apela la opţiunile de post-procesare, care includ un egalizator cu şapte benzi şi module separate pentru controlul nivelului de bas, spaţializării şi sharpening. Ca o paranteză, se remarcă rutinele software pentru controlul dinamicii, care intră în funcţiune când setaţi egalizatorul şi care previn saturaţia şi tăierea frecvenţelor, singurul neajuns al prestaţiei audio fiind volumul cam mic.
O idee interesantă este implementarea aşa-numitelor Buddy Pages, ecrane care se adaugă celor maxim şapte ecrane adiţionale TouchWiz. Acestea oferă pagini gata preparate cu scurtături relevante pentru muzică sau S-Pen. În cazul de faţă, conectarea căştilor va aduce la iveală un ecran suplimentar cu scurtături către playere media, YouTube şi wiget-urile aferente acestora, simplificând experienţa media.
Un ultim avantaj al ecranului masiv este utilizarea terminalului ca soluţie GPS. Modulul folosit de Samsung oferă suport atât pentru GPS cât şi pentru GLONASS, ultimul fiind destul de util pe teritoriul României. Semnalul este foarte bun, având un SNR care depăşeşte adesea pragul optim de 40, si oferă o sincronizare asistată de A-GPS care durează 2 sau 3 secunde. Cu o aplicaţie de navigaţie optimizată pentru rezoluţia 720p, Galaxy Note II poate fi folosit astfel foarte confortabil ca GPS auto.
Mare şi cam greu, Samsung Galaxy Note II nu este un terminal pentru oricine, deci dacă îl cumpăraţi fără să-l testaţi în prealabil şi vă plângeţi ulterior de aceste aspecte, tocmai aţi făcut o greşeală în valoare de 2600 de lei. Dacă însă aceste lucruri nu vă deranjează şi sunteţi în stare să faceţi unele compromisuri în numele celui mai spaţios ecran disponibil în acest moment, Galaxy Note II nu va dezamăgi: configuraţia hardware este solidă, ecranul bun, prestaţia multimedia foarte bună iar autonomia este excelentă.
Ecran şi platformă hardware
Captură foto/video
Redare multimedia
Multe opţiuni software utile
Autonomie
Materialele carcasei puteau fi mai bune
Inaccesibil pentru mulţi din cauza dimensiunilor