Samsung Galaxy Premier anunţat – putea fi un Galaxy SIII Mini interesant

31.10.2012
Samsung Galaxy Premier anunţat - putea fi un Galaxy SIII Mini interesant

Perspectivele noastre asupra lui Samsung Galaxy S III Mini au fost foarte diferite de ceea ce ne-a oferit producătorul coreean. Ne aşteptam la un terminal din gama de mijloc, cu un design similar şi un preţ atractiv. Samsung ne-a oferit designul mult dorit, însă a folosit un hardware modest şi o etichetă cu un preţ mare. Este greu să justifici un cost cu 70-80% mai mare faţă de o implementare a aceluiaşi chipset, de la un alt producător. Acum intră în scenă Samsung Galaxy Premier şi ne uităm din nou după ce-ar fi putut să fie un Galaxy S III Mini.

Samsung Galaxy Premier

  • Ecran: 4.65″, 720×1280, Super AMOLED, 316 ppi
  • Sistem de operare: Android 4.1
  • Chipset: TI OMAP 4470
  • Procesor: 1,5 GHz, dual core
  • GPU: PowerVR SGX544
  • RAM: 1 GB
  • Memorie internă: 8/16 GB
  • Card: microSD
  • Cameră foto: 8 MP, autofocus, LED
  • 3G: HSDPA 21 Mbps
  • 4G: LTE
  • Bluetooth: 4.0 cu A2DP şi EDR
  • Dimensiuni: 134 x 68 x 9 mm
  • Greutate: 130 g

Samsung Galaxy Premier - spatele diferă puţin de cel al lui Galaxy S III

Nu, Galaxy SIII Mini n-ar fi trebuit să aibă un ecran HD. Un afişaj Super AMOLED cu 480×800 ori 540×960 pixeli ar fi fost de-ajuns. Trebuia să vină însă cu un chipset bun, aşa cum este cazul lui Galaxy Premier. TI OMAP 4470 este inclus în tablete precum Kindle Fire HD şi Nook HD. Chipset-ul grafic este la rândul său unul din cele mai bune de pe piaţă. În testele de performanţă, noul terminal ar trebui să ne ofere nişte surprize plăcute.

Samsung Galaxy Premier - 9 mm grosime

Când vine vorba de dimensiuni, Samsung Galaxy Premier numai Mini nu este. Ecranul fiind doar cu puţin mai mic decât cel al lui Galaxy S III, dimensiunile nu pot diferi cu mult. El poate fi considerat cu uşurinţă un update al lui Galaxy Nexus. Samsung Galaxy Premier a fost anunţat momentan în Ucraina, însă va fi disponibil şi pe alte pieţe în viitorul apropiat. Preţul său va depăşi puţin pragul de 500 €.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News