Samsung Galaxy S6: au apărut primele imagini spion cu noul smartphone

Samsung Galaxy S6: au apărut primele imagini spion cu noul smartphone

Inevitabil, după luni întregi de speculaţii şi zvonuri, primele imagini spion cu Samsung Galaxy S6 au ieşit la iveală. Desigur, nu putem fi 100% siguri că acesta este următorul smartphone de la Samsung. Ce este evidenţiat în aceste fotografii pare însă să se alinieze atât cu informaţiile disponibile în acest moment, cât şi cu sugestiile pe care Samsung le-a oferit în ultimele zile. Din păcate, nu putem confirma şi specificaţiile hardware ale telefonului.

Samsung nu renunţă la aspectul frontal care a consacrat seria de dispozitive Galaxy S, însă schimbă complet macazul în privinţa tuturor celorlalte elemente. Telefonul pare să fie realizat folosind un nou proces de fabricaţie. O ramă metalică înconjoară întregul dispozitiv, aceasta părând să fie un şasiu pe care sunt ataşate toate celelalte componente. Am mai întâlnit un design asemănător şi în produsele altor producători, rezultatele acestui proces de fabricaţie fiind întotdeauna pozitive.

Curios este faptul că spatele nu pare să fie realizat din metal, dar nici din plastic. Zvonurile care spuneau că Samsung Galaxy S6 va avea un capac din sticlă pe spate par să fi fost fondate. Deşi nu putem spune cu exactitate că acel material alb nu este plastic, modul în care se reflectă lumina şi faptul că vine protejat de o folie sugerează utilizarea sticlei. Sursa imaginilor este un articol publicat pe formul XDA Developers, iar originea telefonului pare să fie operatorul de servicii american AT&T.

Alte aspecte care ne-au atras atenţia sunt butoanele de volum de pe margine, care sunt separate, tava pentru cartela SIM, care sugerează că bateria nu va putea fi înlocuită de utilizator şi camera de pe spate care este ieşită în relief. Lateralele rotunjite ne aduc aminte de designul noilor smartphone-uri de la Apple, iPhone 6 şi 6 Plus, însă sunt slabe şanse ca vreuna dintre companii să se fi inspirat de la cealaltă. Având în vedere că fiecare produs în parte are în spate ani de dezvoltare, aceasta pare să fie o simplă conincidenţă.

Se pare însă că va exista totuşi o variantă normală a lui Galaxy S6, cât şi o variantă Edge, pe care Samsung deja o prezintă în câteva imagini oficiale. Aceasta apare în una câteva dintre fotografii şi pare într-adevăr să ofere un ecran curbat pe ambele laterlale ale dispozitivului.Totul va fi confirmat sau infirmat duminică, 1 martie, când Samsung va dezvălui noile sale produse în cadrul evenimentului Unpacked de la Barcelona, cu o zi înainte de startul Mobile World Congress 2015.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult