Samsung Galaxy S8 şi Note8 vor primi Android 9.0 Pie şi interfaţa One UI

14.11.2018
Samsung Galaxy S8 şi Note8 vor primi Android 9.0 Pie şi interfaţa One UI

Interfaţa One UI de la Samsung este programată să debuteze la începutul anului viitor pe dispozitivele Galaxy S9 şi Note9, însă modelele mai vechi nu au fost ignorate. Dispozitive precum Galaxy S8 şi Note8 vor fi de asemenea actualizate la Android 9.0 Pie cu noul meniu Samsung aplicat peste, însă acestea vor primi update-ul ceva mai târziu. Având în vedere similarităţile dintre cele două generaţii de dispoztive, funcţionalitatea ar trebui să rămână neschimbată între ele.

Conform Android Authority, Samsung a confirmat în cadrul evenimentului Samsung Developers Conference de săptămâna trecută că va porta noul software cu One UI şi pe dispozitivele Galaxy S8, S8+ şi Note8. Adevărul este că diferenţe majore de performanţă între aceste dispozitive şi cele lansate în 2018 nu există, în timp ce display-urile sunt foarte similare din punct de vedere al formei şi dimensiunilor. Astfel, noua iniţiativă de a oferi o metodă de control mai simplă folosind o singură mână se potriveşte perfect cu telefoanele de anul trecut.

One UI nu este însă un simplu update de interfaţă. Acesta are la bază Android 9.0 Pie, cea mai recentă versiune a sistemului de operare Android de la Google, deci aceste dispozitive vor primi şi optimizările pentru consum mai eficient de resurse, notificări îmbunătăţite, un mod „do not disturb” avansat şi multe alte îmbunătăţiri software în back-end, precum noi opţiuni de securitate, compatibilitate cu noi standarde şi tehnologii precum WiFi-RTT pentru navigaţie în interiorul clădirilor şi multe altele.

Desigur, Samsung se concentrează pe livrarea cât mai rapidă a actualizării pentru smartphone-urile sale cele mai recente, deci utilizatorii care folosesc dispozitive Galaxy S8 şi Note8 vor trebui să aştepte mai mult timp pentru a primi acest update.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult