Samsung ocolește China. Gigantul sud-coreean va deschide o nouă fabrică de ecrane în India

17.06.2020
Samsung ocolește China. Gigantul sud-coreean va deschide o nouă fabrică de ecrane în India

Samsung Electronics se află într-un stadiu avansat de negociere cu autoritățile din India pentru amenajarea unei noi fabrici specializată în producția de ecrane, ce ar urma să fie localizată în partea de nord a țării, în regiunea Uttar Pradesh – dens populată și ceva mai bine dezvoltată decât restul țării.

Potrivit informațiilor obținute de jurnaliștii publicației Reuters, prima fabrică Samsung Display din India va deveni complet operațională încă de anul viitor, creând cel puțin 1300 locuri de muncă pentru comunitatea locală.

Aparent, angajamentul pentru construirea noii fabrici a fost consfințit într-un memorandum semnat cu ministrul dezvoltării din provincia Uttar Pradesh încă de anul trecut, proiectul urmând să atragă investiții totalizând 705.75 milioane dolari. Cu toate acestea, ministru Satish Mahana declara până de curând că alte stimulente sunt negociate, decizia finală nefiind luată.

Întărind speculațiile privind o retragere organizată a Samsung din China, mai multe surse ar fi confirmat că proiectul reprezintă o relocare a operațiunilor de fabricație a ecranelor Samsung din China, pe care compania le-a închis treptat începând cu anul trecut.

Venind deocamdată ca o coincidență, Samsung este unul dintre jucătorii cheie care investesc în campania Make in India, promovând fabricarea de bunuri folosind forța de muncă și facilitățile de producție locale.

Samsung

Cert este că Samsung deține deja una dintre cele mai mari fabrici de telefoane mobile din lume, localizată tocmai în regiunea Uttar Pradesh. Astfel, cu investițiile recent anunțate, provincia indiană aspiră deja să devină unul dintre cele mai mari hub-uri de tehnologie din lume și un rival direct pentru centrele industriale din China.

Pentru populația locală, existența unei mari fabrici de ecrane OLED se traduce în scutiri de taxe și ieftiniri pe întreaga gamă de dispozitive Samsung echipate cu ecrane de producție proprie. În plus, Samsung Display este furnizor principal de ecrane și pentru alți producători OEM, scăderile de prețuri putând fi resimțite în cascadă, per total, reducând atractivitatea bunurilor importate din China.

samsung

O altă destinație curtată de Samsung pentru relocare activităților din China este Vietnam, o țară cu forță de muncă ieftină, dar serioase provocări pe partea de infrastructură (transport, capacitatea și fiabilitatea rețelei de distribuție a energiei electrică), atât de esențială pentru bunul mers al activităților de producție la scară largă.

În prezent, Samsung deține trei fabrici de ecran OLED în China, nouă în țara natală Coreea de Sud și o singură fabrică în Vietnam.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult