Încă din 2007, când Apple a lansat primul iPhone, dispozitivele mobile au devenit în primul rând computere prin care accesăm internetul de oriunde şi apoi telefoane. Samsung consideră însă că există şi o piaţă pentru o serie de smartphone-uri fără internet, anunţând Galaxy J2 Pro, un model care nu poate să se conecteze nici la reţele 3G sau 4G şi nici la Wi-Fi. Practic, J2 Pro este un smartphone offline, bazat pe hardare entry-level.
Singurele lucruri pe care Galaxy J2 Pro de la Samsung poate să le facă prin intermediul unei reţele telecom este să preia şi să iniţieze apeluri sau să primească şi să trimită mesaje în format text. Orice alte funcţii legate de conexiunea la internet sunt inaccesibile. Practic, vorbim despre un feature phone bazat pe Android, care poate rula însă aplicaţii, dacă acestea sunt instalate de pe un PC sau folosind un card microSD. Desigur, funcţiile de redare multimedia sunt intacte, precum şi camerele foto.
La nivel hardware vorbim despre un dispozitiv bazat pe un ecran qHD de 5” (960 x 540 pixeli), cu 1,5 GB memorie RAM, 16 GB spaţiu de stocare, procesor quad-core de 1,4 GHz şi camere foto de 8, respectiv 5 megapixeli. În teorie, acesta ar putea rula destule aplicaţii şi jocuri, însă majoritatea dintre acestea sunt bazate pe o conexiune la internet, deci probabil că cei care sunt în target-ul acestui dispozitiv nu vor folosi aplicaţii noi faţă de cele pre-instalate.
În cazul în care vă întrebaţi pentru cine există un astfel de dispozitiv, Samsung spune că acesta ar putea fi folosit de către publicul mai în vârstă, care oricum nu ar folosi internetul, cât şi de copii de vârste fragede. Astfel, părinţii pot comunica oricând cu copilul prin intermediul funcţiei de telefon, însă acesta nu va avea acces la internet pentru a accesa site-uri şi servicii la care nu are încă voie.
La un preţ de 190 de dolari şi cu disponibilitate limitată în Coreea de Sud, acest telefon probabil că nu va fi unul dintre cele mai bine vândute modele de la Samsung, însă este interesant să vedem în 2018 un smartphone cu Android care nu poate folosi internetul. Probabil că vom mai vedea astfel de dispozitive în viitor şi de la alţi producători, dacă experimentul J2 Pro se dovedeşte a fi un succes.