Samsung le pregăteşte fanilor o surpriză, lansând Galaxy S9 mult mai devreme decât era anticipat

Samsung le pregăteşte fanilor o surpriză, lansând Galaxy S9 mult mai devreme decât era anticipat

Galaxy S9 este un subiect tot mai fierbinte la bursa zvonurilor, iar motivele sunt întemeiate.

Potrivit informaţiilor apărute în publicaţia sud-coreeană Business Korea, Samsung va lua pe nepregătite competiţia lansând Galaxy S9 mai devreme. Astfel, dacă sezonul de lansări pentru telefoane Galaxy de obicei se încadra în intervalul martie-aprilie, anul acesta am putea face cunoştinţă cu Galaxy S9 încă din luna ianuarie 2018.

Nu este clar ce stocuri de produse va avea Samsung pregătite pentru o lansare atât de timpurie, însă dacă reuşeşte, manevra va pune Samsung într-o poziţie avantajoasă faţă producătorii care sperau să capteze atenţia publicului lansând mai devreme propriile vârfuri de gamă.

Pentru Samsung, oportunitatea devansării evenimentului de lansare Galaxy S9 pentru luna ianuarie este cât se poate de clară – prezenţa în cadrul CES 2018, o expoziţie care captează în fiecare an atenţia publicaţiilor de profil şi oferă un pretext pentru mulţi alţi jucători de industrie de a-şi prezenta ultimele inovaţii.

Astfel, Samsung Galaxy S9 ar putea concura pentru atenţir sub lumina reflectoarelor cu rivalul LG G7, de asemenea pregătit pentru luna ianuarie.

Potrivit aceleiaşi publicaţii, lansarea Galaxy S9 va fi mai mult decât un exerciţiu de imagine, Samsung dorind să aducă noul smartphone în magazine cât mai repede cu putinţă, în speranţa de a distrage atenţia cumpărătorilor de la rivalul iPhone X.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult