În cursa lor infernală de a prinde Nokia, coreenii de la Samsung
au în plan să atragă de partea lor sexul frumos. Un telefon
pentru doamne şi domnişoare este şi recent anunţatul
S7070.
Samsung S7070 este atipic din două puncte de vedere. Primul este
construcţia, în special partea din spate a dispozitivului. Al
doilea este setul de dotări care se dovedeşte mult mai generos
decât cel obişnuit pentru un telefon care pune mare accent pe
design.
Touchscreen-ul rezistiv de 3 inch este primul
pe lista dotărilor. Acesta are o rezoluţie WQVGA. Fiind vorba de un
telefon cu touchscreen, Samsung S7070 dispune de interfaţa
TouchWiz, care este deja disponibilă pe multe telefoane Samsung.
Camera foto face fotografii de 5 MP şi are autofocus. S7070
mai dispune şi de suport bluetooth, radio şi slot
microSD.
Ca de obicei, preţul nu este făcut public înainte de lansarea pe
piaţă. Lansare care se produce pentru Samsung S7070 în primul
trimestru al anului viitor.