Samsung prezintă ditamai UMPC-ul

10.10.2007
Samsung prezintă ditamai UMPC-ul

Cutiuţa compactă, aparent inofensivă a computerului ultra-portabil Samsung SPH-P9200, se desface şi ne dezvăluie o tastatură QWERTY de dimensiunile uneia clasice, folosită pe sistemele desktop, la birou sau acasă.

UMPC-ul beneficiază de un procesor VIA C7-M, cu un consum redus de putere, dar chiar şi aşa autonomia nu este tocmai grozavă: 2.5 ore cu acumulatorul standard şi până la 5 ore dacă achiziţionezi bateria extinsă. Aici trebuie să ţinem cont şi de celelalte componente, foarte performante: ecran de 5” şi 800 x 480 pixeli rezoluţie, 512 MB RAM, HDD de 30 GB, Wi-Fi, HSDPA şi multe altele.

Coreenii nu sunt la prima realizare de acest gen, dovada fiind un UMPC asemănător apărut la sfârşitul anului 2006 (SPH-P9000), bineînţeles cu specificaţii tehnice mai modeste.

Samsung P9200 a fost prezentat la târgul GITEX 2007 (urmăreşte clipul video), dar încă nu se ştie cât va costa şi când va fi disponibil.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News