Cea mai recentă generație Galaxy Note de la Samsung a fost lansată în 2020 și a inclus doar două modele: Note20 și Note20 Ultra. Aceste dispozitive au rămas încă în producție și încă se găsesc în magazine, fiind alternative la modelele S și Z din prezent, pentru cei care vor dispozitive cu stylus integrat. Începând cu luna decembrie însă, Samsung pregătește eliminarea acestor dispozitive de pe liniile de producție, sugerând finalul seriei Note.
În lipsa unui model Note21, Samsung pare să pună capăt acestei game de dispozitive. Motivele pentru care seria Note dispare pot fi multiple, de la criza de cipuri la nivel global, până la cifrele de vânzări scăzute din ultimii ani ai acestor dispozitive. Totuși, fanii Note nu ar trebui să se îngrijoreze prea mult, întrucât leak-urile din ultima perioadă sugerează că Samsung va lansa un telefon și pentru ei în 2022. Acesta nu va mai purta însă numele Note.
Mult așteptata contopire a celor două serii de la Samsung, Galaxy Note și Galaxy S, pare să aibă loc în următoarele câteva luni. Toate informațiile care au ajuns pe internet pe căi neoficiale despre Galaxy S22 Ultra sugerează că acest model va fi practic un model Note sub alt nume. De la forma sa mai pătrățoasă, la stylus-ul S-Pen integrat în carcasă și marginile ușor curbate, toate informațiile despre noul telefon sugerează că este de fapt un urmaș al lui Galaxy Note20 Ultra, nu al lui S21 Ultra din 2021.
În locul modelelor Note rămân însă pe piață dispozitivele pliabile. Compania se așteaptă să vândă 13 milioane de unități de telefoane Galaxy Z Flip și Fold în 2022. Dacă aceste proiecții sunt depășite, Samsung va reuși să întreacă vânzările seriei Galaxy Note din 2019 și 2020, când a înregistrat 12,7, respectiv 9,7 milioane de unități.
De altfel, Samsung este singura companie care are deja trei generații de telefoane pliabile lansate, concurenții din piață fiind abia pe la prima sau a doua generație. Multe companii stau încă departe de acest tip de dispozitive, care sunt în continuare scumpe și ceva mai fragile decât modelele tradiționale, cu ecrane protejate cu sticlă.
sursa: ETNews, via Android Police