Samsung vrea smartphone-uri cu camere foto mai bune şi uneşte divizia de telefoane cu cea foto

13.12.2013
Samsung vrea smartphone-uri cu camere foto mai bune şi uneşte divizia de telefoane cu cea foto

Compania Samsung a fost atentă la calitatea camerelor foto implementate în smartphone-urile sale încă dinaintea lansării gamei Galaxy, vechiul model INNOV8 din 2008 fiind un bun exemplu. Deşi smartphone-urile de vârf din familia Galaxy oferă unele dintre cele mai bune camere foto, rivalii precum Nokia dispun însă de avantaje tehnologice precum stabilizarea optică sau senzorii cu rezoluţie foarte mare, iar sud-coreeni sunt hotărâţi se recupereze acest handicap.

Compania Samsung a anunţat că a hotărât să unifice diviziile Digital Imaging şi Mobile Communications într-una singură, aducând astfel sub un singur acoperiş producătorii de camere foto şi cei de telefoane mobile. Samsung a experimentat deja cu telefoane mobile care înglobează o cameră foto superzoom sau, invers, cu camere foto cu conectivitate 3G şi sistem de operare Android, iar unificare reprezintă încă un pas în această direcţie.

Conform declaraţiei făcute de Samsung, această fuziune are ca scop comasarea eforturilor de cercetare şi dezvoltare ale celor două fost divizii pentru a crea tehnologii noi care să permită smartphone-urilor Samsung să se diferenţieze de produsele concurente. După cum se remarcă, telefoanele mobile au o prioritate mai mare decât camerele foto, ceea ce nici nu este de mirare ţinând cont de poziţia ocupată pe această piaţă de către sud-coreeni. Când anume vom vedea şi primele rezultate ale acestei fuziune, rămâne de văzut. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News