Șeful Xiaomi, „prins” în timp ce folosea un iPhone

14.05.2020
Șeful Xiaomi, „prins” în timp ce folosea un iPhone

Șeful Xiaomi a publicat o postare pe Weibo de pe un iPhone, iar incidentul s-a dovedit a fi unul controversat.

Lei Jun, care este și cofondator al companiei, a oferit câteva recomandări de cărți, transmite GizChina. Rețeaua de socializare asiatică detectează dispozitivele de pe care sunt făcute postările și afișează această informație. Ulterior, Jun a șters postarea.

Nu este neobișnuit ca șefii marilor companii sau managerii acestora să folosească dispozitive de la companiile rivale. Aceasta este o modalitate bună pentru a compara produsele respective cu cele proprii.

Pan Jiutang, un reprezentant al Xiaomi, l-a apărat pe Jun, spunând că un manager care susține că nu încearcă produse de la concurență este ipocrit sau incompetent.

Astfel de incidente sunt destul de frecvente. Anul trecut, șeful Realme India a publicat un mesaj pe Twitter de pe un iPhone.

Totodată, mai multe celebrități care erau imaginea unor producători de smartphone-uri cu Android – printre care Adam Levine, Robert Downey Jr. sau Gal Gadot – au fost prinse folosind smartphone-uri marca Apple.

În Rusia, Ksenia Sobchak, care era ambasador de brand la Samsung, a apărut la televizor în timp ce folosea un iPhone X. Vedeta a fost dată chiar în judecată din această cauză de numărul unu de pe piața mondială de smartphone-uri.

Totodată, Meng Wanzhou, fiica fondatorului Huawei, avea la ea un laptop MacBook, un iPhone şi o tabletă iPad atunci când a fost arestată anul trecut de autorităţile canadiene.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult